19 arestări şi 11 poliţişti răniţi, în Mexic, după prima zi de Mondial
Publicat 13/06/2026 la 11:23 GMT+3
Ziua de deschidere a Cupei Mondiale FIFA 2026 s-a soldat cu 19 arestări din diverse motive la Ciudad de Mexico, precum şi cu 11 poliţişti răniţi în ciocniri cu protestatarii care s-au adunat în apropierea stadionului unde echipa naţională a Mexicului a înfrunta Africa de Sud, au raportat autorităţile vineri.
Mexikanische Fans in der Fanzone vor der WM-Eröffnung
Credit imagine: SID
Secretariatul pentru Securitate Cetăţenească (SSC) al capitalei mexicane a subliniat, într-un comunicat, că operaţiunea specială derulată cu ocazia inaugurării Cupei Mondiale a implicat agenţi de poliţie şi grupuri de voluntari, care au fost desfăşuraţi în apropiere de Estadio Ciudad de Mexico (cunoscut anterior sub numele de Azteca) şi în principalele zone de adunare.
Înaintea meciului de joi, agenţii au arestat patru persoane - doi bărbaţi şi două femei - în apropierea stadionului pentru că deţineau permise de acces contrafăcute.
În aceeaşi zonă, au avut loc demonstraţii, iar un grup de indivizi mascaţi au aruncat cu artificii, pietre şi alte obiecte asupra poliţiei, potrivit SSC. În urma acestor acţiuni, opt persoane au fost arestate şi aduse în faţa autorităţilor. În plus, alte patru persoane au fost duse în faţa unui judecător pentru deteriorarea proprietăţii publice. Toate persoanele au fost ulterior eliberate, detaliază comunicatul de presă.
În urma acestor evenimente, unsprezece agenţi de poliţie au fost răniţi, dintre care şase au fost transportaţi la spitale pentru îngrijiri medicale din cauza contuziilor suferite.
De asemenea, la "Fan Fest"-ul din piaţa centrală Zocalo, unde au fost desfăşuraţi 11.000 de agenţi de securitate, au fost arestaţi un bărbat şi două femei, fiind recuperate totodată 36 de telefoane mobile furate de la participanţi.
"La următoarele meciuri de fotbal care vor avea loc pe Estadio Ciudad de Mexico, Secretariatul pentru Securitate Cetăţenească va implementa o operaţiune specială pentru siguranţa tuturor fanilor, pe lângă menţinerea supravegherii şi a activităţii operative în cele 16 sectoare", a concluzionat SSC.
Deschiderea Cupei Mondiale, pe care Mexicul o organizează împreună cu Statele Unite şi Canada, a fost marcată de absenţa de pe stadion a preşedintei mexicane Claudia Sheinbaum şi de demonstraţii ale diferitelor grupuri, cum ar fi profesori şi familii ale persoanelor dispărute, care au avut loc în afara perimetrului de securitate pentru accederea în complexul sportiv.
Următorul meci din ţara latino-americană va fi duminică la Monterrey (nord-estul Mexicului), între Suedia şi Tunisia, în cadrul Grupei F a Cupei Mondiale.
Sursa: Agerpres
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Mexico
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2228.png)
2
0
South Africa
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2789.png)
Promo
Promo