Carlo Ancelotti a anunțat lotul Braziliei pentru Campionatul Mondial! Un star care a avut un sezon fantastic nu e pe listă
Actualizat 19/05/2026 la 10:26 GMT+3
Carlo Ancelotti a anunțat lotul Braziliei pentru Campionatul Mondial din 2026, iar italianul a surprins prin multe dintre alegerile sale. Pe lista finală pentru turneul final nu se regăsește Joao Pedro, fotbalist care a marcat 20 de goluri și a oferit 9 assist-uri la Chelsea în acest sezon, dar nici alți jucători de top. Neymar, asupra căruia existau mari semne de întrebare, a fost convocat.
Starurile Cupei Mondiale 2026 - Vinicius Junior
Sursa video: SNTV
Campionatul Mondial din SUA, Canada și Mexic se apropie cu pași repezi și încă de săptămâna trecută au început să fie anunțate loturile finale de către selecționerii celor 48 de participante. Ca înaintea fiecărui Mondial, momentul dezvăluirii lotului Braziliei este așteptat cu sufletul la gură în toată lumea, iar Carlo Ancelotti a anunțat luni seara lista celor 26 de fotbaliști pe care se va baza la primul său Mondial în calitate de selecționer.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2026/05/19/image-ec7a3822-df67-4e77-b8d9-f99b8e8e6d44-85-2560-1440.jpeg)
Neymar a fost inclus în lotul Braziliei pentru Cupa Mondială din SUA, Mexic și Canada
Sursa video: SNTV
Italianul nu l-a lăsat acasă pe Neymar, asupra căruia existau mari semne de întrebare, dar a omis alți jucători care traversau o formă destul de bună. Marea surpriză a fost neconvocarea lui Joao Pedro, unul dintre cei mai buni atacanți brazilieni din acest sezon.
Acesta a marcat 20 de goluri și a oferit 9 assist-uri pentru Chelsea în toate competițiile și locul său în lotul Selecao pentru turneul final părea sigur. Nici Andrey Santos, colegul său de la echipa de club, nu s-a regăsit pe lista lui Ancelotti, care a explicat că a decis astfel pentru că cei doi joacă la o echipă care a avut un sezon foarte slab.
"Joao Pedro și Santos nu au fost selectați pentru că nu sunt suficient de buni în comparație cu ceilalți jucători. Chelsea este pe locul 10 cu 49 de puncte și acolo joacă ei.
Credeți-mă, sunt trist pentru João Pedro. Având în vedere sezonul pe care îl are, probabil că merita să meargă la Cupa Mondială.”
Totuși, cu tot respectul posibil și cu atâta concurență, am ales alți jucători în locul lui... Dar îmi pare cu adevărat rău pentru João Pedro.", a spus Ancelotti.
Carlo Ancelotti nu l-a inclus pe Joao Pedro în lotul Braziliei pentru Campionatul Mondial! Italianul a surprins prin mai multe alegeri
În afară de Joao Pedro și Andrey Santos mai sunt și alți brazilieni de clasă care vor privi Mondialul la TV. Printre ei se numără Richarlison, un obișnuit al naționalei "Carinha" în ultimii ani, Antony, care și-a relansat cariera la Betis, Joelinton, Bento sau Savinho. Acestora li se adaugă accidentații Rodrygo, Militao și Estevao.
În schimb, la Cupa Mondială vor merge doi fotbaliști care joacă în Rusia, Luiz Henrique și Douglas Santos (Zenit), doi care evoluează în Arabia Saudită, Ibanez (Al Ahli) și Fabinho (Al Ittihad), și 7 fotbaliști din campionatul intern.
Lotul Braziliei pentru Campionatul Mondial
- Portari: Alisson (Liverpool), Ederson (Fenerbahçe), Weverton (Grêmio)
- Fundași: Alex Sandro (Flamengo), Bremer (Juventus), Danilo (Flamengo), Douglas Santos (Zenit), Gabriel Magalhães (Arsenal), Ibañez (Al-Ahli), Léo Pereira (Flamengo), Marquinhos (PSG), Wesley (Roma)
- Mijlocași: Bruno Guimarães (Newcastle United), Casemiro (Manchester United), Danilo S. (Botafogo), Fabinho (Al-Ittihad), Lucas Paquetá (Flamengo)
- Atacanți: Endrick (Lyon), Gabriel Martinelli (Arsenal), Igor Thiago (Brentford), Luiz Henrique (Zenit), Matheus Cunha (Manchester United), Neymar Jr. (Santos), Raphinha (Barcelona), Rayan (Bournemouth), Vini Jr. (Real Madrid)
Brazilia a cucerit 5 titluri mondiale în istoria sa, dar ultimul datează din 2002. De la turneul final din Japonia și Coreea de Sud, Selecao nu a mai jucat nici măcar o finală. La Mondialul din acest an, naționala lui Ancelotti va juca în grupa C, alături de Scoția, Haiti și Maroc. Înaintea turneului final, Brazilia va disputa două meciuri amicale, cu Panama (1 iunie) și Egipt (6 iunie).
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo