Cât va încasa "U" Cluj după convocarea lui Lukic la Cupa Mondială! FCSB și Oțelul ar putea avea de câștigat
Cupa Mondială va începe în circa o lună, iar atenția se îndreaptă tot mai mult înspre echipele și starurile care vor fi prezente la turneul final din SUA, Mexic și Canada. În această săptămână, presa internațională a anunțat că FIFA ar urma să plătească circa 11.000 de dolari pe zi pentru fiecare jucător prezent la turneul final.
Jovo Lukic (Bosnia)
Credit imagine: Getty Images
A mai rămas mai puțin de o lună până la startul turneului final al Campionatului Mondial din SUA, Mexic și Canada, iar în această săptămână presa internațională a anunțat cât ar urma să plătească FIFA pentru jucătorii prezenți la turneul final.
Conform jurnaliștilor Infobae, forul internațional va plăti în jur de 11.000 de dolari pe zi pentru fiecare fotbalist prezent în competiție. Fondul total de premiere valorează 355 de milioane de dolari, crescând cu circa 70% față de CM 2022.
În aceste condiții, "U" Cluj, care este primul club din România care are un jucător convocat la Cupa Mondială, ar urma să încaseze circa 250.000 de dolari pentru Jovo Lukic, care se află în lotul Bosniei.
Aceasta este suma minimă pe care o poate primi un club pentru un singur jucător, acoperind perioada din prima zi de pregătire până la încheierea fazei grupelor. Dacă naționala se califică în fazele eliminatorii ale Campionatului Mondial, suma crește cu alți 11.000 de dolari pe zi.
Și FCSB și Oțelul Galați ar putea primi bani de la FIFA
În altă ordine de idei, FIFA a decis ca, de la această ediție a Cupei Mondiale, să recompenseze și cluburile care și-au trimis fotbaliștii la loturile naționale în ultimii doi ani, respectiv pentru meciurile din preliminarii.
Astfel, dacă Siyabonga Ngezana și Joao Paulo vor fi convocați pentru turneul final de selecționerii reprezentativelor Africa de Sud și Capul Verde, FCSB și Oțelul Galați vor avea de primit bani de la FIFA, în condițiile în care cei doi au fost jucători de bază în naționalele lor în calificări.
Grupele de la Cupa Mondială din 2026:
Grupa A: Mexic, Coreea de Sud, Africa de Sud, Cehia
Grupa B: Canada, Elveția, Qatar, Bosnia și Herțegovina
Grupa C: Brazilia, Maroc, Scoția, Haiti
Grupa D: Statele Unite, Australia, Paraguay, Turcia
Grupa E: Germania, Ecuador, Coasta de Fildeș, Curaçao
Grupa F: Olanda, Japonia, Tunisia, Suedia
Grupa G: Belgia, Iran, Egipt, Noua Zeelandă
Grupa H: Spania, Uruguay, Arabia Saudită, Capul Verde
Grupa I: Franța, Senegal, Norvegia, Irak
Grupa J: Argentina, Austria, Algeria, Iordania
Grupa K: Portugalia, Columbia, Uzbekistan, Republica Democratică Congo
Grupa L: Anglia, Croația, Panama, Ghana
Campionatul Mondial de fotbal din 2026 va avea loc în perioada 11 iunie - 19 iulie și va fi transmis în format LIVE TEXT pe Eurosport.ro și pe aplicația Eurosport.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)