Cele 3 mari dezamăgiri de la Mondial! Au venit cu statutul de "dark horse", dar au evoluat lamentabil

Turcia, Belgia şi Ecuador sunt, până acum, formațiile "repetente" de la Mondial. Dacă Arda Guler&Co au fost deja eliminaţi, "dracii roşii" şi "La Tri" au nevoie de un meci 3 foarte solid, pentru a evita niște eliminări total neaşteptate.

Belgia a reuşit două remize în primele două partide la CM 2026, în ciuda faptului că a întâlnit adversari mult sub nivelul ei

Credit imagine: Getty Images

Dacă naţionala Capului Verde e marea performeră de la Campionatul Mondial, reușind să termine neînvinsă două partide cu foste campioane mondiale (0-0 cu Spania, 2-2 cu Uruguay), la polul opus se află formaţii cu mari ambiţii, văzute de specialişti chiar cu şanse să producă surpriza şi să se transforme în Croaţia 2018 sau Maroca 2022.
Prima pe această listă este Turcia. Formaţia lui Montella se baza pe un lot fantastic, cu 3 fotbalişti world-class în prim plan: Arda Guler (Real Madrid), Kenan Yildiz (Juventus) şi Hakan Calhanoglu (Inter). Dincolo de aceştia, cei mai mulţi dintre fotbaliştii "semilunei" sunt titulari indiscutabili la formaţii din top 5 campionate din Europa, astfel că presa de pe Bosfor visa la un Mondial de calibrul celui din 2002, când Hakan Şukur își ducea naţionala spre locul 3 (victorie în finala mică, împotriva Coreei de Sud, într-o partidă în care celebrul vârf menţionat mai sus a reuşit cel mai rapid gol din istoria CM).
Realitatea anului 2026 a fost însă dură pentru turci. Într-o grupă uşoară, în care partida a 3-a, cu SUA, trebuia să fi fost decisivă pentru locul 1 în grupă, băieţii lui Montella nu au obţinut încă vreun punct şi sunt deja eliminaţi.
În confruntările cu Australia şi Paraguay, europenii au avut posesie de peste 70% şi au trimis 62 de şuturi spre porţile adverse, cu efect 0 pe tabela de marcaj. Vorbim de un record negativ în istoria turneului final: cele mai multe şuturi în două partide consecutive fără gol înscris.

Belgia şi Ecuador au dezamăgit, dar încă mai speră

Semifinalistă în 2018, Belgia nu mai era cotată printre marile favorite, dar destui experţi se gândeau că jucătorii lui Rudi Garcia pot să facă un rezultat mare tocmai în contextul lipsei de presiune.
Cu o ofensivă stelară - Trossard, De Bruyne, Doku, Lukaku -, "dracii roşii" îşi puneau doar problema apărării, una care a "scârţâit" mai mereu în ultimii ani. Doar că de data aceasta atacul a fost cel care nu a luat notă de trecere: 1-1 cu Egipt şi 0-0 cu Iran şi Belgia a ajuns la 62 de şuturi la poartă la Mondial fără ca un jucător al ei să înscrie (contra "faraonilor" am asistat la un autogol). Din meciul din grupele CM 2022, contra Canadei, niciun fotbalist al "dracilor roşii" nu a trimis balonul în "aţe".
Belgia încă se poate revanşa, în ultima rundă urmând a da piept cu Noua Zeelandă, liderul neaşteptat al grupei, dar cel mai probabil scenariu va fi locul doi în Grupa G (în contextul unei victorii. Asta pentru că Egipt e favorită să se impună cu Iran şi să termine prima).
O altă formaţie care a livrat mult sub aşteptări e Ecuadorul. Cu o defensivă "inexpugnabilă" în calificări - nici nu ar fi avut cum să fie altfel cu Ordonez, Hincapie, Pacho, Estupinian şi Caicedo -, "La Tri" ştia că îi va fi greu să obţină locul 1, dar părea favorită la poziţia secundă.
Înfrângerea contra Coastei de Fildeş (0-1) şi o remiză albă cu modesta Curacao îi aduce pe sud-americani într-o situaţie teribilă: trebuie să bată Germania, în ultimul meci, pentru a se califica. Misiunea pare imposibilă, dar trebuie spus că nemţii sunt deja siguri de locul 1 în grupă, indiferent de rezultatul partidei cu numărul 3. Asta nu înseamnă că Mannschaftul va fi uşor de doborât: de altfel, şansele ca Ecuador să mai prindă 16-imile par acum minime.
Contra Curacao, Ecuador a avut 15 şuturi pe poartă, record absolut la Mondial pentru o formaţie care nu a reuşit să înscrie. Borna anterioară fusese stabilită de Olanda, cu 13 şuturi cadrate şi 0 goluri împotriva naţionalei statutului Peru, în 1978.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo