Cristiano Ronaldo, convocat la Cupa Mondială pentru a 6-a oară în carieră! Lotul final al Portugaliei
Campionatul Mondial din SUA, Canada și Mexic va începe în mai puțin de o lună și în această perioadă fanii fotbalului sunt cu ochii pe loturile finale pe care selecționerii celor 48 de echipe participante le vor anunța. Astăzi, selecționerul Roberto Martinez a anunțat cine sunt cei 26 de jucători pe care va conta la turneul final, printre cei convocați numărându-se și Cristiano Ronaldo.
Cristiano Ronaldo et Roberto Martinez lors de la finale de la Ligue des Nations contre l'Espagne, le 8 juin 2025 à Munich.
Credit imagine: Getty Images
Mai sunt circa 4 săptămâni până începe Cupa Mondială din SUA, Mexic și Canada, iar fanii sunt din ce în ce mai nerăbdători să își vadă favoriții luptând pentru trofeu.
În aceste zile, selecționerii celor 48 de echipe participante anunță loturile de 26 de fotbaliști pe care vor miza la turneul final. Astăzi, a venit și rândul lui Roberto Martinez, care a publicat lista jucătorilor din lotul Portugaliei.
Printre cei convocați se află Cristiano Ronaldo, care va participa la cel de-al șaselea Mondial din carieră, performanță unică în fotbalul mondial, dar pe care o va egala, cel mai probabil, Lionel Messi, după ce va fi convocat în lotul Argentinei.
Alături de starul lui Al Nassr, pe lista lui Roberto Martinez se mai află Bruno Fernandes, jucătorul lui Manchester United, care a avut un sezon foarte bun în Premier League, dar și Vitinha, Joao Neves, Nuno Mendes sau Goncalo Ramos de la PSG.
Selecționerul Portugaliei i-a mai convocat și pe Joao Felix, Joao Cancelo și Bernando Silva. De pe lista lui Martinez lipsește, însă, Eli Junior Kroupi, despre care s-a spus că ar putea fi chemat la naționala lusitană.
Lotul Portugaliei pentru Cupa Mondială 2026
Portari: Diogo Costa (FC Porto), Rui Silva (Sporting), Jose Sa (Wolverhampton), Ricardo Velho (Genclerbirligi)
Fundași: Joao Cancelo (Barcelona), Diogo Dalot (Manchester United), Ruben Dias (Manchester City), Goncalo Inacio (Sporting), Renato Veiga (Villarreal), Tomas Araujo (Benfica), Nuno Mendes (PSG), Matheus Nunes (Manchester City), Nelson Semedo (Fenerbahce)
Mijlocași: Bruno Fernandes (Manchester United), Bernardo Silva (Manchester City), Joao Neves (PSG), Vitinha (PSG), Ruben Neves (Al-Hilal), Samu Costa (Mallorca)
Atacanți: Francisco Trincao (Sporting), Rafael Leao (AC Milan), Goncalo Ramos (PSG), Cristiano Ronaldo (Al-Nassr), Joao Felix (Al-Nassr), Pedro Neto (Chelsea), Francisco Conceicao (Juventus), Goncalo Guedes (Real Sociedad)
Grupele de la Cupa Mondială din 2026
Grupa A: Mexic, Coreea de Sud, Africa de Sud, Cehia
Grupa B: Canada, Elveția, Qatar, Bosnia și Herțegovina
Grupa C: Brazilia, Maroc, Scoția, Haiti
Grupa D: Statele Unite, Australia, Paraguay, Turcia
Grupa E: Germania, Ecuador, Coasta de Fildeș, Curaçao
Grupa F: Olanda, Japonia, Tunisia, Suedia
Grupa G: Belgia, Iran, Egipt, Noua Zeelandă
Grupa H: Spania, Uruguay, Arabia Saudită, Capul Verde
Grupa I: Franța, Senegal, Norvegia, Irak
Grupa J: Argentina, Austria, Algeria, Iordania
Grupa K: Portugalia, Columbia, Uzbekistan, Republica Democratică Congo
Grupa L: Anglia, Croația, Panama, Ghana
Campionatul Mondial de fotbal din 2026 va avea loc în perioada 11 iunie - 19 iulie și va fi transmis în format LIVE TEXT pe Eurosport.ro și pe aplicația Eurosport.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Portugal
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2223.png)
1
1
Congo DR
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/4388.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)