Cum a reacţionat Courtois, pe bancă, după ce înlocuitorul său a gafat la golul victoriei Spaniei + ce a spus portarul lui Real Madrid la final

Thibaut Courtois a fost stană de piatră, pe banca Belgiei, după ce înlocuitorul său, Senne Lemmens, a greşit decisiv la golul care a stabilit scorul final al partidei cu Spania: 2-1 pentru "Furia Roja". Portarul lui Real Madrid l-a îmbărbătat la final pe coechipierul său şi a încercat să îi ridice moralul, atât pe teren, cât şi prin discursul avut în faţa jurnaliştilor.

Senne Lemmens, introdus pe final în locul lui Courtois, accidentat, a gafat la golul de 2-1 al Spaniei, respingând în faţă o minge relativ uşoară

Credit imagine: Getty Images

Spania a deschis scorul în meciul de la Los Angeles prin Fabian Ruiz (30), însă belgienii au restabilit egalitatea cu câteva minute înainte de pauză, prin Charles De Ketelaere (41). "La Roja" a marcat golul victoriei în finalul reprizei secunde, prin Mikel Merino (88), reluând în plasă mingea respinsă în faţă de portarul Senne Lemmens, înlocuitorul lui Thibaut Courtois.
Portarul lui Real Madrid a avut 5 intervenţii salvatoare, însă o problemă musculară l-a împiedicat să termine partida în teren. Din nefericire pentru "dracii roşii", Lemmens, goalkeeper-ul lui Manchester United, a greşit la reuşita de 2-1 a "Furiei Roja", spre dezamăgirea tuturor. În primul rând Courtois a fost cel care a fost căutat de camerele TV, nu doar ca urmare a prestaţiei fantastice avute până la accidentare, dar şi din prisma faptului că acesta a fost, aproape sigur, ultimul său Mondial.
Interesant e că portarul lui Real Madrid a dorit să continue, în ciuda durerii resimţite, dar decizia de a-l schimba i-a aparţinut lui Rudi Garcia.
"Am simțit o durere mare la muşchii cvadricepși. Dar nu am avut nicio problemă în a rămâne în poartă, la degajări ar fi fost ceva probleme.
În cele din urmă, antrenorul a decis să mă scoată. Nu e nicio problemă, deoarece echipa este mai presus de orice", a spus Courtois.
De notat că, la finalul partidei, Thibaut l-a consolat pe Lammens, ulterior apărându-l în faţa presei.
"Postul de portar poate fi unul extrem de complicat. Poţi avea 10 intervenţii bune şi, dacă faci o greşeală, oamenii se vor raporta la acea eroare. Ştiu ce calitate are Senne, e un goalkeeper fantastic, cu un viitor minunat. Acest moment îl va întări", a mai spus Courtois.

Rudi Garcia, mândru de replica dată de Belgia în sfertul cu Spania

Selecţionerul Belgiei, Rudi Garcia, şi-a exprimat mândria faţă de prestaţia echipei sale împotriva Spaniei,subliniind că "norocul" a fost de partea campioanei europene en titre.
"Le-am spus jucătorilor mei că putem fi foarte mândri de ceea ce am făcut. Am privit Spania în ochi într-un meci în care norocul a jucat un rol. Norocul a favorizat Spania şi nu Belgia. L-am pierdut pe căpitanul nostru, Tielemans, înainte de meci, şi apoi pe Courtois. Este doar ghinion. În plus, arbitrul nu a văzut un henţ la VAR", a declarat Garcia într-o conferinţă de presă.
Acesta s-a referit la un henţ în propriul careu comis de mijlocaşul spaniol Rodri, dar nici arbitrul, VAR-ul nu au decis că se justifică o lovitură de pedeapsă.
"Am pus presiune pe ei, am făcut tot ce am putut, dar nu a fost suficient. I-am pus sub presiune, dar am făcut greşeli, iar jucătorii mai tineri vor învăţa din ele", a adăugat el.
De asemenea, selecţionerul Belgiei a analizat modul în care echipa sa a fost afectată de ieşirea portarului Thibaut Courtois, care a fost înlocuit în minutul 71 din cauza unei leziuni musculare, deoarece înlocuitorul său, Sennen Lammens, a fost vinovat la golul victoriei spaniolilor, marcat de Mikel Merino.
"Courtois a fost excelent din toate punctele de vedere. Este unul dintre cei mai buni portari din lume. A fost o lovitură foarte grea să nu-l mai putem avea pe teren. Însă nu am vrut să agravăm accidentarea lui Courtois şi nu regret decizia", a subliniat Rudi Garcia.
În finalul conferinţei sale de presă, antrenorul francez, în vârstă de 62 de ani, aflat la conducerea naţionalei Belgiei din ianuarie 2025, nu a dorit să vorbească despre viitorul său în această funcţie, exprimându-şi doar "dezamăgirea" că nu a reuşit să-şi conducă echipa în semifinalele Cupei Mondiale.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo