Decizia lui Ancelotti, după ce Brazilia a pierdut în optimi la CM + Neymar şi-a anunţat retragerea de la naţională

Echipa de fotbal a Braziliei, eliminată duminică în optimile de finală ale Cupei Mondiale 2026 de formaţia Norvegiei (scor 1-2), va începe "un nou ciclu" pentru a încerca să cucerească a şasea stea din istoria sa, a asigurat selecţionerul său, italianul Ancelotti. Dacă "Don Carlo" nu își va prezenta demisia după dezamăgirea provocată de turneul final, Neymar a luat decizia de a se retrage.

Ancelotti şi Neymar, la Cupa Mondială 2026

Credit imagine: Getty Images

Fără titlu mondial din 2002, Brazilia a apelat în premieră la un selecţioner străin, venirea lui Ancelotti, unul dintre cei mai mari antrenori din istorie, fiind văzută drept o garanţie pentru succes.
Nu s-a întâmplat așa, cel puţin pentru moment, sud-americanii părăsind Mondialul mai devreme decât ar fi anticipat cei mai mulţi, după optimea cu Norvegia, 1-2. Ancelotti, care şi-a reînnoit recent contractul cu Confederaţia Braziliană de Fotbal (CBF) până în 2030, nu va renunţa la post, deşi s-a speculat că, dezamăgit de rezultatul de la CM, va "abdica".
"Nu cred că acesta este sfârşitul, este începutul unui nou ciclu", a declarat Ancelotti la conferinţa de presă pe care a susţinut-o la finalul meciului de la East Rutherford, recunoscând că Selecao nu a avut "o Cupă Mondială bună. Trebuie să continuăm să muncim".
"Vom gestiona tristeţea eliminării, vom accepta această înfrângere şi o vom folosi drept combustibil pentru noul ciclu, pentru a merge mai departe", a adăugat antrenorul în vârstă de 67 de ani.
Este un rezultat foarte dezamăgitor, dar avem un grup foarte bun, iar ei au depus mult efort chiar dacă am pierdut | Carlo Ancelotti.
Principalul obiectiv pentru cvintuplii campioni mondiali va fi mijlocul terenului, a subliniat Ancelotti: "Este clar că la mijlocul terenului trebuie să mutăm câţiva jucători; avem nevoie de jucători noi, de talente tinere".
De la sosirea în Brazilia, fostul antrenor al echipei Real Madrid le-a oferit oportunităţi în special tinerilor atacanţi Endrick şi Rayan, ambii în vârstă de 19 ani.
"Echipa naţională are un grup solid, cu calităţi deosebite, şi pot veni jucători noi", a insistat italianul.
Unul dintre cei mai reputaţi antrenori de club la nivel mondial, Ancelotti se află la prima sa experienţă la cârma unei selecţionate naţionale.
"Evident, toată lumea este profund întristată, inclusiv fanii, ceea ce este de înţeles. Trebuie să reacţionăm rapid. Încerc să fiu un exemplu pentru toată lumea. Întotdeauna am iubit fotbalul şi voi continua să-mi fac treaba", a continuat el.
Reflectând asupra meciului, Ancelotti a explicat că Brazilia a avut ''multe ocazii" în prima repriză.
"Am dominat. Norvegia şi-a consolidat apărarea, jucătorii adverşi erau poziţionaţi sus pe teren, iar a pune prea multă presiune pe ei era periculos", a spus selecţionerul Braziliei.
În repriza a doua, "Endrick a intrat pentru a ne oferi mult mai multă profunzime, iar pentru a adăuga calitate în ultima treime, l-am adus pe Neymar", a explicat italianul.
Am încercat să menţinem intensitatea în jocul nostru, să presăm sus, iar după aceea Norvegia şi Haaland au început să-şi mărească avantajul | Carlo Ancelotti.

Neymar a anunţat că se retrage de la naţională, după Brazilia - Norvegia 1-2

De notat şi faptul că Neymar, cel mai mare jucător brazilian al ultimelor două decenii, şi-a anunţat retragerea imediat după fluierul final al partidei cu Haaland&Co.
Deşi a fost liderul celei mai mari naţionale din istorie, atacantul nu a reuşit să îşi conducă echipa spre vreun trofeu major (Cupa Mondială sau Copa America). Singurele titluri cucerite în tricoul selecao rămân Cupa Confederaţiei (2013) şi aurul olimpic de la Rio, în 2016.
"Am încercat, am încercat, dar totul s-a terminat pentru mine la naţională", a anunţat Ney, care a plâns ca un copil la finalul confruntării cu vikingii. În ultimii ani, el şi-a ajutat tot mai puţin naţionala, fiind chinuit de accidentări.
Neymar se retrage de la naţională din postura de golgheter all-time al Braziliei. El e şi cel mai bun pasator decisiv din toate timpurile, pentru selecao.
Norvegia a învins Brazilia cu scorul de 2-1 graţie dublei atacantului Erling Haaland (79, 90), în timp ce pentru sud-americani a marcat Neymar Junior, dintr-un penalty transformat în minutul 90+10.
Norvegia va înfrunta în sferturile de finală selecţionata Angliei, care a învins la rândul ei duminică seara, cu scorul de 3-2, formaţia Mexicului, una dintre gazdele Cupei Mondiale 2026.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo