Denis Drăguș, mesaj despre barajul cu Turcia, după transferul la Gaziantep! "Nu cred că le va fi ușor"
Denis Drăguș a semnat în această iarnă cu Gaziantep, unde a fost împrumutat de Trabzonspor până la finalul acestui sezon. După transfer, fotbalistul a vorbit printre altele și despre barajul dintre Turcia și România, anunțând că speră ca FIFA să răspundă pozitiv pentru "tricolori" la apelul făcut pentru suspendarea lui, el dorindu-și să joace la Istanbul.
Mikel Arteta: "Doar ghinionul m-a împiedicat să joc în naționala Spaniei"
Sursa video: Eurosport
Denis Drăguș a avut o prima parte de sezon destul de grea la Eyupspor, dar în această iarnă a fost împrumutat de Trabzonspor la Gaziantep, unde va juca până la finalul acestei stagiuni.
După transfer, românul a făcut câteva declarații, dând de înțeles că este cu gândul la barajul pe care echipa națională îl va disputa în martie împotriva Turciei. Atacantul, care a fost eliminat în meciul cu Bosnia din penultima etapă a fazei grupelor din preliminarii, ar putea rata partida de la Istanbul.
FRF a făcut, însă, un apel după decizia FIFA de a-l suspenda și la meciul cu Turcia, iar Drăguș speră ca pedeapsa să îi fie redusă, iar el să poată să își ajute coechipierii în duelul cu naționala lui Calhanoglu și Guler.
Drăguș n-a renunțat la visul de a juca împotriva Turciei la baraj
"Sper să judece corect, am văzut că s-a făcut apel. Sper să se analizeze bine faza și să pot să joc pentru că se vede clar. Ok, e imprudență, dar nu e niciun moment vorba de intenție și sper că se va lua în calcul asta.
Putem bate și echipe mari cu siguranță, altfel nu ne mai prezentăm. Au o echipă foarte puternică, dar așa cum a fost cu Elveția, cu Ucraina, cu Austria... Eu cred că putem să ne calificăm.
Pleacă favoriți, joacă acasă, sunt încrezători, dar nu cred că le va fi ușor. Mă bucur dacă ei cred că sunt deja calificați. O să vedem după meci", a declarat Denis Drăguș.
Turcia - România se va juca pe 26 martie, în semifinalele barajului pentru Campionatul Mondial, la Istanbul. În cazul în care "tricolorii" se impun, vor da piept cu învingătoarea din meciul Slovacia - Kosovo, în finală (31 martie), tot în deplasare.
Două interviuri excepționale pe canalele Eurosport în weekend-ul următor. Arne Slot ne povestește cum a trăit primul sezon la Liverpool, sâmbătă, de la ora 18:55, pe Eurosport 1. Mikel Arteta are ambiții uriașe și ne spune cum a readus-o pe Arsenal în lupta pentru primul loc din Premier League, duminică, de la ora 18:30, pe Eurosport 2. Interviurile realizate de legendarul Ally McCoist vor fi disponibile și pe HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)