După Klopp, și Guardiola e dorit pe banca unei naționale eliminate de la Cupa Mondială! "Ar fi fantastic"

Olanda s-a oprit în 16-imi la Cupa Mondială 2026, fiind învinsă în prima fază eliminatorie de Maaroc, după loviturile de departajare, scor general 4-3. În urma înfrângerii, Ronald Koeman a demisionat de pe banca "portocalei mecanice", iar oficialii batavi au început să-i caute un înlocuitor. Un fost coleg al lui Pep Guardiola l-a propus pe spaniol la cârma triplei vicecampioane mondiale.

Josep Guardiola

Credit imagine: Getty Images

Olanda a fost eliminată marțea trecută de la Cupa Mondială 2026, după ce a pierdut la penalty-uri în fața Marocului, într-un meci contând pentru 16-imile competiției din SUA, Mexic și Canada.
Batavii au condus cu 1-0 după golul lui Cody Gakpo, având calificarea asigurată până în minutul 90+1, când Issa Diop a egalat și a trimis partida în prelungiri. Apoi s-a ajuns la loviturile de la 11 metri, unde 3 olandezi au ratat.
După meci, Ronald Koeman a fost criticat de mai multe voci importante din fotbal pentru modul în care a abordat partida. Deși selecționerul a dat de înțeles că nu are de gând să demisioneze, asumându-și responsabilitatea pentru rezultatul înregistrat, Federația Olandeză de Fotbal are alte planuri cu Koeman, căutându-i un înlocuitor antrenorului, al cărui contract, scadent la finalul lunii iulie, nu va fi prelungit.
Astăzi, presa internațională a anunțat că unul dintre cei propuși să-i ia locul lui Ronald Koeman pe bancă este Pep Guardiola, care a rămas liber de contract în această vară, după despărțirea de Manchester City.
Un fost coleg de-ai spaniolului la Barcelona, Ronald de Boer, s-a arătat extrem de încântat de varianta ca Guardiola să-i pregătească pe batavi, subliniind că acesta este "un discipol al lui Johan Cruyff".
"Ar fi fantastic pentru Olanda, pentru că Pep este omul potrivit. A impus un stil de joc bazat pe presiune constantă la toate echipele pe care le-a pregătit, promovează un fotbal ofensiv și dominant și nu îi lasă adversarului posesia mingii.
Pep este un discipol al lui Johan Cruyff. Își dorește să întoarcă ceva fotbalului olandez, deoarece, atât ca jucător, cât și ca antrenor, a devenit ceea ce este astăzi datorită mentorului și profesorului său, Johan Cruyff.
Spune acest lucru în aproape fiecare interviu. Acum este momentul ideal să își transforme recunoștința în fapte", a declarat Ronald de Boer, citat de jurnaliștii de la Marca.

Klopp, noul selecționer al Germaniei

Și Germania, care s-a oprit în 16-imi la Cupa Mondială 2026, după ce a fost învinsă de Paraguay la loviturile de departajare, și-a schimbat selecționerul. Julian Nagelsmann a ajuns în situația de a-și da demisia după ce echipa lui s-a văzut obligat să-și facă bagajele și să plece de la turneul final.
Duminică, jurnalistul Fabrizio Romano a anunțat că oficialii Federației Germane de Fotbal au ajuns la un acord cu Jurgen Klopp, care a fost principalul favorit să-i ia locul lui Nagelsmann. Fostul antrenor de la Liverpool a fost convins să revină pe bancă și va deveni noul selecționer al Germaniei.
"Here we go! Jurgen Klopp este noul selecționer al Germaniei! Mai sunt de pus la punct doar detaliile privind contractul pe termen lung, proiectul și despărțirea de grupul Red Bull, însă fostul antrenor al lui Liverpool va deveni noul selecționer al Germaniei.
Red Bull îl lua în calcul pe Oliver Glasner ca înlocuitor al lui Klopp, însă tehnicianul a semnat între timp cu Nottingham Forest. Klopp revine în antrenorat", a notat cunoscutul jurnalist, specializat pe mercato.
Campionatul Mondial de fotbal din 2026 va avea loc în perioada 11 iunie - 19 iulie și va fi transmis în format LIVE TEXT pe Eurosport.ro și pe aplicația Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol