Ibrahimovic, replică genială după ce Ronaldo a strigat "M-am întors" + cu cine l-a comparat
Publicat 24/06/2026 la 12:33 GMT+3
Zlatan Ibrahimovic a comentat în stilul său caracteristic izbucnirea lui Cristiano Ronaldo, din finalul partidei cu Uzbekistan, 5-0. Autor al unei duble (a devenit cel mai în vârstă jucător din istorie cu două goluri la Mondial), CR7 a strigat, tare, "m-am întors".
Ibrahimovic şi Ronaldo, la un meci de la Campionatul Mondial din 2014
Credit imagine: Getty Images
Atacantul Cristiano Ronaldo a devenit, marţi, primul jucător care marchează la şase ediţii ale Cupei Mondiale de fotbal, după ce a deschis scorul pentru Portugalia în meciul cu Uzbekistanul (5-0), de la Houston. Ronaldo a marcat în minutul 6, cu un şut din marginea careului mic, la centrarea lui Joao Cancelo. Ulterior, Ronaldo a reuşit dubla (minutul 39).
El a ajuns la zece goluri marcate la ediţiile din 2006, 2010, 2014, 2018, 2022 şi 2026. Prima sa reuşită a fost consemnată în urmă cu 20 de ani, din penalty, contra Iranului.
Presiunea a fost mare pe CR7, care a fost criticat vehement după prestaţia din partida de debut, cu RD Congo. Ca atare, la finalul înfruntării cu naţionala condusă de Cannavaro, veteranul de 41 de ani a strigat în faţa camerei: "I'm back" (n.r. m-am întors).
Prilej pentru Zlatan Ibrahimovic, fostul mare jucător care spune mereu lucrurilor pe nume, să se amuze şi să îl compare pe Ronaldo cu unul dintre personajele Marvel.
"A fost un meci în care să înscrii, un meci în care Portugalia a avut ocazia să marcheze multe goluri. Iar mesajul lui Cristiano...credeam că nu a plecat niciodată, nu înțeleg de ce spune că s-a întors.
A reușit să înscrie, unul dintre "Avengers" a reușit să înscrie. Mă bucur că și Rafa Leao a înscris. În opinia mea, este unul dintre cei mai buni când joacă la nivelul ăsta.
Este bine pentru încrederea lor, au obținut un rezultat bun aici, dar în același timp nu ar trebui să devină prea încrezători, pentru că următorul joc va fi mult mai dificil decât aceasta", a afirmat suedezul la Fox Sports.
Ronaldo, după dubla cu Uzbekistan: "Când lucrurile nu merg bine, sunt "terminat", "bătrân"!"
Dacă Ibra pare să nu fi înţeles strigătul lui CR7, Roberto Martinez ştie cât de greu i-a fost atacantului să gestioneze ultimele zile, mai ales că presa portugheză îl vedea scos din primul "11".
"Este o fiinţă umană, are dreptul să aibă emoţii, sentimente", a răspuns Roberto Martinez, când a fost întrebat despre strigătul căpitanului lusitanilor în faţa camerelor de filmat la finalul partidei.
"Când nu jucăm bine sau când nu câştigăm, suntem mereu atacaţi, mai ales eu", a declarat căpitanul Portugaliei, Cristiano Ronaldo, după prestaţia împotriva uzbecilor.
Sunt obişnuit cu aceste critici, dar continui | Cristiano Ronaldo
Atacantul în vârstă de 41 de ani nu doar că şi-a condus echipa spre victorie, dar speră să fi redus la tăcere corul de critici care au apărut în urma prestaţiei sale slabe împotriva Republicii Democrate Congo.
"A fost o săptămână foarte dificilă, o săptămână în care opinia publică a fost foarte dură cu noi, cu toţi jucătorii, în special cu antrenorul, dar aşa a fost mereu, nu e mare lucru.
Am o carieră de 23 de ani şi de fiecare dată când lucrurile merg bine, este 'Cristiano', iar când lucrurile merg prost, este 'terminat, bătrân'. Aşa va fi mereu", a adăugat cvintuplul câştigător al "Balonului de Aur".
"În orice caz, a fost un răspuns bun din partea mea şi a coechipierilor mei, asta ne-am dorit, am fost bine poziţionaţi, am jucat bine, am jucat cu linii înalte şi, atunci când se întâmplă asta, este foarte dificil să opreşti Portugalia", a mai spus Ronaldo.
Pentru Portugalia urmează derby-ul grupei, contra Columbiei (28 iunie), decisiv pentru locul 1, în timp ce aventura Uzbekistanului se va încheia în aceeaşi zi cu RD Congo.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo