În ce formă este Mbappe, cu 8 zile până la startul Cupei Mondiale? Deschamps a "dat cărțile pe față"

Căpitanul Franţei, Kylian Mbappe, care vine după un sezon fără trofee la Real Madrid, este "în cea mai bună formă, atât fizic, cât şi mental", a asigurat miercuri selecţionerul Didier Deschamps.

Kylian Mbappe și trofeul Cupei Mondiale

Credit imagine: Getty Images

"Kylian este în cea mai bună formă, atât fizic, cât şi mental. Am discutat cu el. A vorbit cu jucătorii, el este căpitanul. Este una ceea ce s-a întâmplat la nivel de club, acum este la echipa naţională. A depus eforturi mari la primele antrenamente, arată foarte bine", a declarat Deschamps într-o conferinţă de presă, înaintea primului meci de pregătire al Les Bleus în vederea Cupei Mondiale 2026, împotriva selecţionatei Cote d'Ivoire, programat joi la Nantes.
Nu doar foamea de trofee, după două sezoane modeste din punct de vedere al performanțelor lui Real Madrid (a mers pe Bernabeu pentru trofeul UCL, câștigat doi ani la rând de fosta echipă, PSG), ci și experiența îl vor transforma pe Mbappe într-unul dintre starurile Mondialului, e convins Deschamps.
"Are o experienţă pe care alţii nu o au. Aceasta este a treia sa Cupă Mondială. Ştie că o Cupă Mondială este dificilă, că adversarul este dur, că nu se câştigă fără suferinţă, cu calităţi dincolo de simpla abilitate fotbalistică. Se descurcă foarte bine", a mai spus selecţionerul francez despre atacantul campion mondial în 2018.
Sosit vineri, în prima zi a cantonamentului echipei naţionale a Franţei la Centrul Naţional de Fotbal de la Clairefontaine înaintea Cupei Mondiale, Mbappe încă digeră un al doilea sezon foarte complicat la Real Madrid, încheiat fără trofee, marcat de numeroase frământări în culise şi unele probleme fizice (genunchi, coapsă).
Cu toate acestea, el a încheiat sezonul 2025-2026 cu titlul de golgheter al campionatului Spaniei (25 de goluri).
Franţa, finalista Cupei Mondiale din 2022 (pierdută la loviturile de departajare în faţa Argentinei), va debuta la CM 2026 pe 16 iunie, împotriva Senegalului, în cadrul Grupei I a competiţiei, în care va mai înfrunta apoi echipele Irakului (22 iunie) şi Norvegiei (26 iunie).

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo