Meciul pe care "nimeni nu vrea să îl joace", la Cupa Mondială! Thomas Tuchel, negru de supărare înainte de finala mică

Anglia și Franța vor juca finala mică de la Campionatul Mondial, partidă în urma căreia se va stabili echipa clasată la final pe locul 3. Thomas Tuchel încă este foarte supărat după înfrângere cu Argentina, din semifinale, și a transmis că nici formația sa, nici naționala lui Mbappe & Co nu își doresc să dispute acest meci.

Prezentarea echipelor de la Campionatul Mondial 2026 - Anglia

Sursa video: SNTV

Anglia a fost condamnată să joace finala mică după înfrângerea cu 2-1 în fața Argentinei, miercuri, iar Thomas Tuchel nu și-a ascuns nemulțumirea față de obligația de a disputa încă un meci. Tehnicianul german a sugerat că intensitatea unei semifinale de Cupă Mondială face aproape imposibil ca jucătorii să se motiveze pentru o partidă în care marele trofeu nu mai este în joc.
"Niciunul dintre jucătorii noștri și niciunul dintre cei ai Franței nu își dorește să joace acest meci. Toți vor să joace finala. Am dat totul pentru a ajunge acolo. Toată lumea joacă pentru a câștiga Cupa Mondială, dar asta este situația. Avem cu o zi mai puțin de recuperare decât Franța, însă vom trata acest meci cu profesionalism", a transmis Tuchel, citat de Yahoo Sports.
În ciuda criticilor apărute după eliminarea Angliei, Tuchel a insistat că prezența în semifinalele Cupei Mondiale trebuie privită drept o performanță pentru echipa națională. Deși așteptarea pentru un nou titlu mondial, din 1966 încoace, continuă, fostul antrenor al lui Chelsea a subliniat că multe alte forțe tradiționale ale fotbalului nu au ajuns la fel de departe ca selecționata sa în turneul din America de Nord.
"Va trebui să așteptăm încă patru ani pentru a participa la o nouă Cupă Mondială. A ajunge în semifinale este deja o realizare în sine. Multe națiuni importante din fotbal sunt eliminate înainte de această fază. Este o performanță, însă în acest moment nimeni nu vrea să audă asta, nici măcar eu, pentru că avem standarde foarte ridicate", a adăugat selecționerul Angliei.

Ibrahimovic îl consideră vinovat pe Tuchel pentru eșecul Angliei în semifinalele Cupei Mondiale

Argentina a obținut miercuri seara calificarea în finala Cupei Mondiale 2026, după ce a învins cu scorul de 2-1 reprezentativa Angliei, în cea de-a doua semifinală din cadrul turneului găzduit de SUA, Mexic și Canada.
Englezii au condus cu 1-0 după golul marcat de Anthony Gordon în minutul 55, dar Enzo Fernandez a egalat după exact o jumătate de oră, iar Lautaro Martinez a adus victoria echipei sale în minutele suplimentare de joc.
Jocul s-a schimbat după ce Thomas Tuchel a decis, la câteva minute după ce echipa sa a preluat conducerea, să se concentreze pe defensivă, făcând niște schimbări în acest sens. În schimb, Lionel Scaloni a mizat pe ofensivă, trimițându-și pe teren toate armele din atac.
Astfel, selecționerul Angliei a fost criticat de multe voci din fotbalul internațional pentru deciziile luate, care i-au costat pe englezi calificarea în finală. Thierry Henry și Zlatan Ibrahimovic au comentat și ei ceea ce s-a întâmplat în meciul de la Atlanta.
Fostul atacant suedez a evidențiat faptul că Tuchel a decis prea repede să treacă în apărare, lucru de care argentinienii au profitat imediat, insistând în ofensivă fără să se panicheze că era conduși.
"Anglia a încetat să mai joace. Tuchel a făcut niște schimbări și a intrat prea devreme în defensivă, iar Scaloni a fost ofensiv. Având în vedere modul în care juca, Argentina nu a intrat în panică. A continuat să atace.
Argentinienii au lovit bara. Au avut câteva ocazii înainte de a marca primul gol și au continuat să preseze. Scaloni a continuat să preseze, punând în joc mai mulți jucători ofensivi. În cele din urmă, a intrat Martinez", a declarat Zlatan Ibrahimovic.
Campionatul Mondial de fotbal din 2026 are loc în perioada 11 iunie - 19 iulie și este transmis în format LIVETEXT pe Eurosport.ro și pe aplicația Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo