Messi a plâns după primul gol contra Algeriei. A rescris istoria, dar motivul a fost cu totul altul. Drama neştiută prin care trece
Publicat 17/06/2026 la 07:40 GMT+3
Lionel Messi a reuşit o triplă în meciul de debut al Argentinei la Cupa Mondială 2026 şi a devenit cel mai bun marcator din istoria competiției, la egalitate cu Miroslav Klose. Veteranul căpitan al "pumelor" a setat o serie de recorduri odată cu partida din această dimineaţă.
Lionel Messi a început să plângă după primul din cele 3 goluri marcate în poarta Algeriei
Credit imagine: Getty Images
Lionel Messi a plâns după prima reuşită contra Algeriei, însă lacrimile sale nu au avut legătură cu recordurile fabuloase pe care le-a atins odată cu acel gol. Veteranul campioanei mondiale are o rudă bolnavă, situaţia acesteia complicându-se în ultima săptămână.
Messi a reuşit primul hat-trick al acestui turneu final (17, 60, 76), stabilind mai multe performanţe cu acest prilej. El a ajuns la 16 goluri marcate la cele şase ediţii de Cupă Mondială la care a participat (record) şi a egalat recordul all-time deţinut de germanul Miroslav Klose.
În minutul 17, Messi a fost angajat de bunul său prieten Rodrigo De Paul cu o pasă de 30 de metri, a pătruns şi a şutat de la 20 de metri, marcând cu toată opoziţia lui Luca Zidane.
A fost o reuşită istorică, iar Leo a fost surprins imediat vărsând lacrimi. Nu au fost de bucurie, ci de eliberare după o perioadă extrem de stresantă. Conform jurnaliştilor argentinieni, cel mai bun jucător din istorie se confruntă de mai multe luni cu o situație delicată de sănătate în familie. Aceasta s-a agravat săptămâna trecută, iar sud-americanul a suferit enorm, mai ales că nu poate fi lângă apropiatul său.
"Am plâns după primul gol, da… dar a fost ceva complet fără legătură cu fotbalul. Am trecut prin niște zile grele, dar sunt recunoscător întregii delegații și coechipierilor mei pentru că au fost mereu pe lângă mine, dându-mi multă putere", a dezvăluit Messi după meciul cu Algeria.
Starul campioanei mondiale a încheiat într-o notă optimistă, semn că revenirea în SUA, acolo unde evoluează la nivel de echipă de club, îi priește, cel puţin din punct de vedere fotbalistic.
"Îmi place să joc fotbal, a fost pasiunea mea încă de când eram un micuț. Când sunt în formă bună, dau totul pe teren", a mai spus Leo.
Recordurile lui Messi, după tripla împotriva Algeriei, de la Campionatul Mondial
Tripla căpitanului naţionalei Albiceleste a venit la exact 20 de ani de la debutul său la Cupa Mondială, la ediţia din Germania. El e acum cel mai tânăr şi cel mai în vârstă marcator din istoria Argentinei la CM. Totodată el e jucătorul cu cea mai mare diferenţă între două goluri însrise la CM (a bătut cu 4 ani recordul lui CR 7 ((16.06.2006 vs Serbia - 16.06.2026 vs Algeria pentru portughez).
Leo a devenit cel mai în vârstă fotbalist din toate timpurile cu o triplă la CM, depășind cu peste 5 ani recordul lui Cristiano Ronaldo (33 de ani şi 130 zile vs Spania, în 2018).
Messi a ajuns la 6 goluri marcate din afara careului la CM, depășind recordul all-time deţinut de brazilianul Rivelino.
Cu cele trei goluri împotriva Algeriei, Lionel Messi intră pe o listă foarte selectă: jucători care au marcat în 5 meciuri consecutive ale Cupei Mondiale, înscriind 8 sau mai multe goluri în acele cinci partide.
Messi a devenit cel mai în vârstă din istorie care înscrie mai mult de un gol în același meci la CM. El a doborât recordul legendarului Roger Milla.
Leo a egalat borna setată de Ronaldo, care era până azi singurul fotbalist din istorie cu goluri la 5 ediţii diferite de Mondial.
Cifrele lui Messi vs Algeria
Messi a devenit al doilea jucător din toată istoria Cupei Mondiale care a marcat un hat-trick fiind campion mondial în exerciţiu. Singurul precedent: Kylian Mbappe, în finala Cupei Mondiale 2022, tocmai împotriva Argentinei lui Messi.
Argentina a predat o lecţie de fotbal în faţa Algeriei, câştigând clar, fără a forţa. Pentru Lionel Messi şi ai săi coechipieri urmează duelurile cu Austria (22 iunie) şi cu Iordania (28 iunie).
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo