Mohamed Salah, în al nouălea cer după prima victorie de la Cupa Mondială! "Avem senzația că jucăm în Egipt"
Egipt s-a impus în această dimineață, cu scorul de 3-1, în fața celor din naționala Noii Zeelande, într-un meci contând pentru cea de-a doua etapă a fazei grupelor de la Cupa Mondială 2026. La finalul partidei, Mohamed Salah, care a reușit un gol și o pasă decisivă, a vorbit despre importanța acestei victorii pentru echipa lui, arătându-se motivat să continue să scrie istorie pentru "faraoni".
Prezentarea echipelor de la Campionatul Mondial 2026 - Egipt
Sursa video: SNTV
Naționala Egiptului a obținut în această dimineață prima victorie din istorie la Cupa Mondială, învingând Noua Zeelandă cu scorul de 3-1, într-un meci contând pentru cea de-a doua etapă a fazei grupelor de la Cupa Mondială 2026.
Mohamed Salah a fost desemnat Omul Meciului după ce a reușit un gol și o pasă decisivă, ajungând la 5 contribuții directe (3 goluri și două assist-uri) în cele 4 meciuri pe care le-a jucat la turneul final de-a lungul carierei.
La finalul partidei, egipteanul, care este la doar două goluri distanță de a deveni cel mai bun marcator din istoria naționalei "faraonilor", a vorbit despre prestația echipei sale și despre cât de importantă este această victorie pentru africani.
Fostul star de la Liverpool s-a arătat și motivat să continue să scrie istorie la Cupa Mondială, amintind că Egiptul poate să-și câștige grupa de la acest turneu final, ceea ce i-ar permite să aibă un adversar calificat de pe locul 3 în 16-imi.
"Putem scrie istorie și ne putem califica de pe primul loc în grupă, iar peste ani vă veți aminti de acest moment ca de una dintre cele mai mari realizări ale noastre. Trebuie doar să ne bucurăm de ziua de azi, să ne bucurăm și de mâine, iar apoi să ne concentrăm asupra următorului meci.
Avem senzația că jucăm în Egipt, cu toți suporterii îmbrăcați în roșu. Toată lumea este fericită și entuziasmată. Este o mare realizare pentru toți jucătorii. Este o victorie importantă și atmosfera este extraordinară.
Următorul meci este foarte important. Peste ani ne vom aminti de acest moment ca de una dintre cele mai importante realizări din istoria noastră", a declarat Mohamed Salah, citat de jurnaliștii The Straits Times.
În urma victoriei din această dimineață, Egipt a urcat pe primul loc în clasamentul grupei G, cu 4 puncte, în timp ce Iran și Belgia au câte două puncte, iar Noua Zeelandă doar unul.
În ultima etapă din faza grupelor, "faraonii" vor juca împotriva Iranului, iar Noua Zeelandă se va duela cu Belgia, ambele partide fiind programate sâmbătă dimineață, de la ora 06:00 (ora României).
Calendarul Cupei Mondiale 2026
- Faza grupelor: 11-27 iunie
- 16-imi: 28 iunie - 3 iulie
- Optimi: 3-7 iulie
- Sferturi de finală: 9-12 iulie
- Semifinale: 14-15 iulie
- Play-off pentru locul trei: 18 iulie
- Finala: 19 iulie
Campionatul Mondial de fotbal din 2026 va avea loc în perioada 11 iunie - 19 iulie și va fi transmis în format LIVE TEXT pe Eurosport.ro și pe aplicația Eurosport.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
New Zealand
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2230.png)
1
3
Egypt
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2773.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)