Moment fără precedent în fotbal! 3 jucători ai căror taţi au jucat la CM 1994 s-au aflat aflat azi concomitent pe teren pentru Norvegia

Norvegia a stabilit un record uimitor, în partida de debut la Mondialul din 2026, cu Irakul. 3 fii de foşti internaţionali scandinavi care au jucat de asemenea la CM au fost pe teren în acelaşi timp, lucru fără precedent în fotbal.

Norvegia a revenit la Mondial cu o victorie clară, 4-1 contra Irakului

Credit imagine: Getty Images

Selecţionata Norvegiei a revenit la Cupa Mondială cu o victorie clară, 4-1 (2-1) cu echipa Irakului, marţi, pe Boston Stadium, în Grupa I a Cupei Mondiale de fotbal 2026, din Statele Unite, Mexic şi Norvegia.
La 28 de ani de la ultima sa participare la Cupa Mondială, Norvegia s-a impus prin golurile marcate de Erling Haaland (29, 43), Leo Ostigard (76), Kristian Thorstvedt (90+7), în timp ce golul irakienilor, care revin după 40 de ani, a fost semnat de Aymen Hussein (39).
În repriza a doua a partidei, selecționerul "vikingilor" l-a trimis în teren pe Kristian Thorstvedt, mijlocașul lui Sassuolo, care a semnat a 5-a sa reuşită la naţională. Introducerea lui nu a influenţat doar rezultatul final, dar a însemnat un moment fără precedent în fotbal: pentru prima oară o naţională de la un Mondial a avut, concomitent pe teren, 3 fii de foşti internaţionali care de asemenea au evoluat la CM.
În afară de Thorstvedt, taţii lui Alexander Sorloth şi Erling Haaland au jucat la rândul lor la cea mai importantă competiţie din lume. Toţi 3 o făcuseră în 1994, la Mondialul a cărui gazdă a fost tot SUA.
În urmă cu 32 de ani, Erik Thorstvedt (portar, 97 de meciuri la naţională), Goran Sorloth (atacant, 15 goluri în 55 de partide pentru Norvegia) şi Alfie Haaland (fundaş - 34 de selecţii) nu au reuşit să ajute echipa scandinavă să treacă de grupe. Nordicii au terminat atunci pe 4 cea mai echilibrată grupă a Mondialului, în care toate cele 4 echipe au obţinut câte 4 puncte (o victorie, un egal, o înfrângere).
De atunci, Norvegia a mai "prins" un singur turneu final, în 1998, dar acum Haaland&Co sunt poziţionaţi bine să treacă mai departe. Chiar dacă urmează dueluri cu Senegal şi Franţa, nord-europenii nu ar trebui să rateze optimile, măcar din postura de ocupantă a locului 3 (victoria la scor cu Iraq o poate ajuta mult în acest demers).

Haaland, borne istorice la debutul la un Campionat Mondial

La primul său meci la Mondial, Erling Haaland a atins câteva borne istorice. Atacantul de 25 de ani a devenit primul norvegian din istorie care marchează mai mult de un gol într-un meci de la turneul final. El a ajuns la 11 meciuri oficiale consecutive cu gol pentru naționala țării sale, o serie nemaiîntâlnită în istoria reprezentativei din "Țara Fiordurilor".
În același timp, Haaland a completat o statistică ce pare imposibil de egalat. El a debutat cu hattrick în Liga Campionilor (cu Red Bull Salzburg), cu hattrick în Bundesliga (cu Borussia Dortmund), cu dublă în Premier League (cu Manchester City) și acum cu dublă la Mondial.
După victoriile confortabile din primele meciuri, Norvegia și Franța au luat o opțiune serioasă pentru calificarea în faza eliminatorie. Cele două se vor înfrunta aproape sigur în meci direct pentru locul 1 în grupa I, dar până atunci vor mai avea de jucat câte o partidă. "Les Bleus" vor întâlnit Irakul pe 22 iunie, iar Haaland & Co vor da piept cu Senegalul pe 23 iunie.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo