Mondialul "bunicilor"! Record unic în istorie, care probabil nu va fi egalat vreodată
Publicat 01/04/2026 la 11:08 GMT+3
7 fotbalişti de peste 40 de ani au fost prezenţi până acum la Campionatul Mondial, niciodată un turneu final neincluzând doi jucători din "club 40". Ediţia din acest an va aduce 4 "bunici" la Cupa Mondială: lui Cristiano Ronaldo, Luka Modric şi Guillermo Ochoa li s-a alăturat şi Edin Dzeko.
Dzeko e Mancini a duello in Bosnia-Italia - Qualificazioni Mondiali 2026
Credit imagine: Getty Images
De-a lungul timpului, fotbalişti ca Peter Shilton, Dino Zoff, Roger Milla sau Faryd Mondragon au devenit legende ale fotbalului, şi ca urmare a faptului că au fost prezenţi la Campionatul Mondial după împlinirea vârstei de 40 de ani. Recordul în această privinţă e deţinut de Essam El Hadary, un portar care a adunat în carieră 159 de selecţii pentru Egipt, ultimele la CM 2018 (avea 45 de ani şi 161 de zile la startul turneului final).
Acum, pentru prima oară în istorie vom avea mai mulţi fotbalişti trecuţi e 40 de ani la un Mondial. Dacă Modric şi Ronaldo au obţinut "biletele" pentru SUA, Mexic şi Canada încă din toamnă, aseară Dzeko a dus Bosnia spre al doilea turneu final din istoria micuţei ţări din Balcani. Înaintea lui, Mexicul l-a "reactivat" pe Guillermo Ochoa. Malagon, care era favorit să fie titular pentru Mexic, a suferit o ruptură a tendonului lui Ahile într-un meci al lui Club America și va lipsi de la Cupa Mondială. În aceste condiții, selecționerul Javier Aguirre va apela la experiența lui Ochoa. Legendarul portar a fost deja prezent la cinci Cupe Mondiale – 2006, 2010, 2014, 2018 și 2022 – fiind titular în ultimele trei ediții și protagonist al unor prestații memorabile.
Dzeko, ultimul membru al "club 40" care va evolua la Mondialul din SUA, Canada şi Mexic
La Mondialul din 2014, Dzeko a fost printre arhitecţii calificării la CM, iar în Brazilia a fost protagonistul primei victorii din istoria Bosniei la Cupa Mondială, 3-1 contra Iranului.
După 12 ani, Dzeko e încă la cel mai înalt nivel - evoluează pentru Schalke - şi va conduce Bosnia la turneul final din postura de căpitan al naţionalei. El e cel mai selecţionat jucător din istoria Bosniei (148 de meciuri jucate) şi e golgheterul absolut al naţionalei lui Barbarez (73 de reuşite).
Chiar dacă a fost tachinat de foştii săi colegi din Serie A înaintea finalei barajului, Dzeko a rămas calm şi a contribuit decisiv la golul egalizator al celor supranumiţi "Zmajevi" (a câştigat duelul cu Mancini, înainte de reuşita lui Tabakovic, care a dus partida în prelungiri).
"Ne vedem la Mondial! Te iubesc, Bosnia", a fost mesajul vârfului care a împlinit 40 de ani luna trecută şi care i se alătură astfel legendarilor Modric şi Ronaldo în clubul "seniorilor" de la CM 2026.
Cei mai în vârstă jucători din istorie care să fi ajuns la un Campionat Mondial
1. Essam El Hadary (Egipt) - CM 2018 - 45 ani şi 161 zile
2. Faryd Mondragon (Columbia) - CM 2014 - 43 ani şi 3 zile
3. Roger Milla (Camerun) - CM 1994 - 42 de ani şi 39 zile
4. Pat Jennings (Irlanda de Nord) - CM 1986 - 41 de ani
5. Peter Shilton (Anglia) - CM 1990 - 40 de ani şi 292 zile
6. Dino Zoff (Italia) - CM 1982 - 40 de ani şi 41 zile
7. Ali Boumnijel (Tunisia) - CM 2006 - 40 de ani şi 38 zile
Dzeko&Co vor evolua în grupa B la Mondial, alături de Canada, Qatar şi Elveţia. Bosniacii vor fi protagoniştii partidei de deschidere de la Mondial, întâlnirea loc cu naţionala Canadei fiind programată pe 12 iunie, la Toronto.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo