Neverosimil! Premiera bifată de Paraguay în meciul cu Franța de la Campionatul Mondial după 28 de ani

Paraguay și Franța au oferit un meci dur la Campionatul Mondial. Deși au avut mai multe intervenții dure, sud-americanii au încheiat partida cu un număr neverosimil de cartonașe galbene: 0! Este pentru prima dată când reprezentativa încheie un duel de la turneul final fără vreun avertisment, după o pauză de 28 de ani.

Prezentarea echipelor de la Cupa Mondială 2026 - Paraguay

Sursa video: SNTV

Paraguay și Franța s-au întâlnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în optimile Campionatului Mondial. Sud-americanii veneau după surpriza uriașă din 16-imi, aceștia reușind să elimine Germania, în vreme ce naționala din Hexagon a trecut fără emoții de Suedia.
În prima repriză a partidei, fazele de poartă au lipsit aproape în totalitate. Franța a încercat constant să își creeze ocazii, însă defensiva Paraguayului părea un zid de netrecut. Punctul culminant înainte de pauză s-a petrecut în minutul 35, când, după un fault la Kylian Mbappe, jucătorii celor două naționale au început un conflict și au fost la un pas de o încăierare generală.
Lucrurile nu s-au schimbat nici în partea secundă, iar tensiunea era foarte ridicată. Chiar dacă mai multe faulturi puteau fi sancționate cu avertismente, Paraguay a încheiat disputa fără vreun cartonaș galben, în vreme ce trei jucători ai Franței au fost sancționați. Astfel, deși meciul a fost poate cel mai dur de la actuala ediție a Campionatului Mondial, sud-americanii au scăpat nepedepsiți pentru prima dată după o pauză de 28 de ani.
Ultima dată când Paraguay nu încasa un cartonaș se întâmpla în disputa cu Nigeria din 1998, încheiată cu victoria sud-americanilor, scor 3-1. De atunci, "Los Guaraníes" au primit cel puțin un galben în următoarele dispute:
  • vs Franța (1998) - 5 galbene.
  • vs Africa de Sud (2002) - 4 galbene.
  • vs Spania (2002) - 3 galbene.
  • vs Slovenia (2002) - 2 galbene (luate de același jucător - roșu)
  • vs Germania (2002) - 2 galbene și un roșu direct.
  • vs Anglia (2006) - un galben.
  • vs Suedia (2006) - 5 galbene.
  • vs Trinidad & Tobago (2006) - 2 galbene.
  • vs Italia (2010) - un galben.
  • vs Slovacia (2010) - un galben.
  • vs Noua Zeelandă (2010) - 2 galbene.
  • vs Japonia (2010) - un galben.
  • vs Spania (2010) - 4 galbene.
  • vs SUA (2026) - 5 galbene.
  • vs Turcia (2026) - un galben și un roșu direct.
  • vs Australia (2026) - un galben.
  • vs Germania (2026) - 3 galbene.

Franța a trecut de Paraguay

Prima ocazie a venit abia în minutul 22, când execuția lui Kone a fost deviată în corner. Mai apoi, în minutul 33, dintr-o poziție bună, Rabiot a trimis peste poartă. În repriza inaugurală, cel mai important moment nu a fost un gol sau un șut periculos. În minutul 35, ca urmare a unui fault la Mbappe, cele două naționale s-au îmbrâncit pe gazon.
Franța a intrat ușor mai hotărâtă pe gazon în manșa a 2-a și, între minutele 49 și 55, a ratat trei șanse importante prin Rabiot, Dembele și Kone. În cele din urmă, deschiderea de scor a venit în minutul 70. Mbappe a transformat fără emoții un penalty obținut de Doue, iar vicecampioana mondială făcea un pas important în drumul spre sferturi. Mbappe l-a egalat pe Messi în fruntea ierarhiei golgheterilor ediției de anul acesta, cu șapte reușite.
În cele din urmă, Franța s-a impus cu scorul de 1-0 la finalul unui meci foarte fizic și tensionat. Pentru un loc în semifinale, vicecampioana mondială se va duela cu Maroc, iar mai apoi, cea care va câștiga va da peste Portugalia, Spania, SUA sau Belgia.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo