Norvegia a intrat în istoria Campionatului Mondial după ce selecționerul Stale Solbakken a efectuat 10 schimbări în echipa de start
Deja calificată în 16-imi, Norvegia a abordat meciul cu Franța cu o echipă de start plină de rezerve. Pentru a 4-a oară în istoria Campionatului Mondial, un selecționer a efectuat nu mai puțin de 10 schimbări în primul 11.
Prezentarea echipelor de la Campionatul Mondial 2026 - Norvegia
Sursa video: SNTV
Norvegia a revenit la un Campionat Mondial după o pauză de 28 de ani. Având o națională plină de vedete, în frunte cu Erling Haaland, nordicii au încheiat grupa din preliminarii peste Italia, pe care au învins-o de două ori, iar la turneul final au fost repartizați într-o grupă complicată, cu Franța, Senegal și Irak.
În prima etapă, Norvegia a trecut de Irak cu un categoric 4-1, iar în confruntarea cu Senegal, din runda secundă, a obținut o victorie la limită, cu scorul de 3-2. Astfel, naționala lui Erling Haaland era deja sigură de prezența în 16-imi înaintea partidei cu Franța din această seară.
Norvegia, a 4-a echipă care efectuează cel puțin 10 schimbări în echipa de start la Campionatul Mondial
Ambele calificate în fazele superioare, Franța și Norvegia au recurs la tactici diferite de abordare a meciului din etapa a 3-a. În vreme ce la vicecampioana mondială evoluează mai toate vedetele, nordicii au ales să meargă pe o formulă plină de rezerve, fiind clar că obiectivul lor principal este odihnirea titularilor și nu încercarea de a obține primul loc.
Astfel, pentru a 4-a oară în istorie, o națională efectuează cel puțin 10 schimbări în echipa de start la Campionatul Mondial. Prima a fost Spania contra Arabiei Saudite, în 2002, aceasta fiind și singura cu exact 11 modificări. În rest, pe lângă Norvegia, Belgia (vs Japonia, 2018) și Brazilia (vs Coreea de Sud, 2022) au păstrat un singur titular în primul 11.
Echipa de start a Norvegiei la meciul cu Senegal: Nyland - Ryerson, Ajer, Heggem, Wolfe - Odegaard, Berge, Aursnes - Sorloth, Haaland, Nusa.
Echipa de start a Norvegiei la meciul cu Franța: Selvik - Aursnes, Falchener, Ostigard, Bjorkan - Thorstvedt, Berg - Bobb, Aasgaard, Schjelderup - Larsen.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Norway
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2221.png)
1
4
France
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2202.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)