OFICIAL | Jurgen Klopp e noul selecționer al Germaniei! Cum ar putea arăta primul 11 în mandatul său
Jurgen Klopp a fost anunțat astăzi drept noul selecționer al Germaniei, fiind prezentat oficial de către reprezentanții Federației Germane de Fotbal, cu care a bătut palma pentru un contract pe 4 ani. Jurnaliștii nemți au prezentat imediat cum ar putea arăta echipa de start sub comanda fostului antrenor de la Liverpool, realizând un prim 11 din care nu lipsesc Joshua Kimmich sau Kai Havertz.
OFICIAL | Klopp será el nuevo seleccionador de Alemania hasta 2030
Credit imagine: Getty Images
Jurgen Klopp a fost prezentat astăzi drept noul selecționer al Germaniei, ajungând la un acord cu șefii Federației Germane de Fotbal pentru un contract valabil 4 ani, respectiv până în vara lui 2030, după următoarea ediție a Cupei Mondiale.
Fostul antrenor de la Liverpool a fost prima opțiune a nemților după despărțirea de Julian Nagelsmann, care a demisionat luna trecută, după ce echipa sa a fost eliminată în 16-imile Cupei Mondiale 2026, la penalty-uri, de Paraguay.
La conferința de presă, Klopp s-a declarat onorat și a spus că aceasta este o zi specială pentru el, vorbind și despre responsabilitatea care i-a revenit după numirea pe banca echipei naționale.
"Este o mare onoare să fiu aici. Aveam o idee despre cât de mare este sarcina, dar când ești implicat, simți responsabilitatea și mai mult. Este o zi foarte specială pentru mine.
Acum aștept cu nerăbdare această sarcină specială din fotbalul german, pe care o vom aborda împreună cu umilință și răbdare: să dezvoltăm o echipă care luptă unii pentru alții, care se bucură de fotbal și în spatele căreia cetățenii țării noastre se pot uni cu deplină convingere", a declarat Jurgen Klopp.
Cum ar putea arăta Germania sub comanda lui Jurgen Klopp
Odată cu sosirea lui Jurgen Klopp pe banca tehnică, Germania va intra într-o nouă eră. Antrenorul de 59 de ani este așteptat să-și modeleze echipa în stilul caracteristic, alegându-i pe cei mai buni jucători disponibili.
Jurnaliștii site-ului Bundesliga.com au prezentat astăzi modul în care ar putea arăta primul 11 al lui Klopp, echipă cu care tehnicianul va încerca să ajungă cât mai departe cel puțin la EURO 2028.
Conform sursei citate, noul selecționer ar urma să utilizeze o formulă 4-2-3-1, iar prima schimbare importantă va fi în poartă. Legendarul Manuel Neuer s-a retras de la națională după Cupa Mondială, iar favorit pentru postul de titular este tânărul Jonas Urbig, văzut drept succesorul lui Neuer și la Bayern Munchen.
În apărare, Ridle Baku este văzut ca soluția lui Klopp pentru postul de fundaș dreapta, datorită aportului său ofensiv și constanței din Bundesliga, în timp ce Nathaniel Brown, remarcat la Cupa Mondială și autor al unui gol, pare pregătit să preia flancul stâng.
Jonathan Tah și Nico Schlotterbeck rămân favoriți în centrul defensivei, iar la mijloc Klopp ar putea miza pe cuplul Joshua Kimmich - Aleksandar Pavlovic, deja omogenizat la Bayern.
În ofensivă, Jamal Musiala și Florian Wirtz sunt așteptați să conducă jocul, iar Said El Mala, care vine un sezon excelent pentru Köln, cu 13 goluri marcate în Bundesliga, este considerat unul dintre marile pariuri pentru flancuri.
În centrul atacului, Kai Havertz pare să aibă profilul ideal pentru stilul de joc al lui Jurgen Klopp. Iată cum ar putea arăta 11-le nemților, în această noua formulă care este considerată a fi capabilă să readucă Germania în elita fotbalului mondial: Urbig - Baku, Tah, Schlotterbeck, Brown - Kimmich, Pavlovic - Musiala, Wirtz, El Mala - Havertz.
Primul meci ca selecționer al lui Jurgen Klopp va avea loc pe 24 septembrie, în deplasare, împotriva Olandei, în prima etapă din noul sezon al Ligii Națiunilor. Primul duel de pe teren propriu este programat pe 27 septembrie, contra Greciei. Din grupa Germaniei mai face parte Serbia.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Germany
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2206.png)
1
1
Paraguay
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/4370.png)
Paraguay câștigă la penaltiuri 3-4
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)