Radu Drăgușin a numit viitoarea campioană mondială și mai apoi a surprins pe toată lumea! "O să merg pe cineva din echipa Franței"
Radu Drăgușin este de părere că Franța va pune mâna pe trofeul Campionatului Mondial. Întrebat pe ce jucător va impresiona, fundașul naționalei României a ignorat fotbaliști precum Mbappe și Dembele și a ales să meargă pe varianta Cherki.
Prezentarea echipelor de la Campionatul Mondial 2026 - Franța
Sursa video: SNTV
Doar câteva ore ne despart de startul Campionatului Mondial. În această seară, de la ora 22:00, Mexic și Africa de Sud se vor duela în meciul de deschidere, urmând ca la noapte să aibă loc și partida dintre Coreea de Sud și Cehia, de la ora 05:00.
Echipa cu cele mai mari șanse la câștigarea trofeului, conform caselor de pariuri, este Spania, aceasta fiind urmată de Franța. În top 5 se regăsesc și Anglia, Portugalia și Brazilia, Argentina având a șasea probabilitate la cucerirea unui nou titlu.
Radu Drăgușin a fost întrebat cine va deveni noua campioană mondială, iar fundașul naționalei României este de părere că vicecampioana Franța va reuși să se impună. Apărătorul central a oferit și o predicție curioasă cu privire la jucătorul care va impresiona: Rayan Cherki, ignorându-i astfel pe Mbappe și Dembele.
"Franţa va câştiga în America. (n.r: Ce jucător crezi că va impresiona la Cupa Mondială?) O să merg pe cineva din echipa Franței, și anume Cherki", a declarat Radu Drăgușin, conform sport.ro.
Cherki a evoluat la Lyon până vara trecută, când a fost achiziționat de Manchester City în schimbul sumei de 36.5 milioane de euro, la care se adaugă anumite bonusuri. El a debutat în naționala Franței abia în iunie 2025, într-o partidă cu Spania din Nations League, și are la activ două goluri marcate în șapte selecții.
Franța, cea mai valoroasă echipă de la Campionatul Mondial 2026
Conform cotelor de piață de pe transfermarkt.com, cea mai valoroasă echipă este Franța. Didier Deschamps a lăsat acasă jucători de sute de milioane de euro, dar cei 26 de fotbaliști convocați pentru Mondial valorează împreună 1,56 miliarde de euro.
Pe locul 2 în acest top este Anglia, a cărei valoare totală e de 1,37 miliarde de euro, chiar dacă din lotul ales de Thomas Tuchel nu fac parte oameni ca Phil Foden, Cole Palmer, Trent Alexander Arnold, Morgan Gibbs White sau Adam Wharton. Celelalte două naționale care valorează peste un miliard de euro sunt Spania și Portugalia.
Germania și Brazilia se apropie și ele de limita de un miliard, în timp ce Argentina, campioana mondială în exercițiu, e abia pe locul 8 în această ierarhie. Surprinzător, pe locul 9 în clasament e Norvegia, dar asta în mare parte datorită lui Erling Haaland, evaluat la 200 de milioane de euro. În afara vârfului de la City, doar doi jucători mai au o valoare de piață atât de mare: Kylian Mbappe și Lamine Yamal.
Faptul că la acest Mondial iau parte 48 de echipe aduce cu sine multe paradoxuri. De exemplu, aproape jumătate dintre participante (23) valorează mai puțin de 200 de milioane de euro. 14 dintre ele nu au o valoare totală nici măcar de 100 de milioane de euro. Cele mai slab cotate echipe din acest punct de vedere sunt Iordania și Qatar, a căror valoare nu atinge nici 20 de milioane de euro.
Clasamentul echipelor de la Campionatul Mondial, în funcție de valoarea loturilor
- 1. Franța - 1,56 miliarde de euro
- 2. Anglia - 1,37 miliarde de euro
- 3. Spania - 1,22 miliarde de euro
- 4. Portugalia - 1,01 miliarde de euro
- 5. Germania - 982 milioane de euro
- 6. Brazilia - 943,2 milioane de euro
- 7. Olanda - 814,2 milioane de euro
- 8. Argentina - 799,5 milioane de euro
- 9. Norvegia - 592 milioane de euro
- 10. Belgia - 548,9 milioane de euro
- 11. Coasta de Fildeș - 520,9 milioane de euro
- 12. Maroc - 487,2 milioane de euro
- 13. Senegal - 480,4 milioane de euro
- 14. Turcia - 475,7 milioane de euro
- 15. Suedia - 402,98 milioane de euro
- 16. Uruguay - 398,3 milioane de euro
- 17. Croația - 387,7 milioane de euro
- 18. SUA - 385,65 milioane de euro
- 19. Ecuador - 366,4 milioane de euro
- 20. Elveția - 332,6 milioane de euro
- 21. Columbia - 297,75 milioane de euro
- 22. Japonia - 279,4 milioane de euro
- 23. Algeria - 256,6 milioane de euro
- 24. Ghana - 235,88 milioane de euro
- 25. Austria - 231,7 milioane de euro
- 26. Canada - 196,15 milioane de euro
- 27. Mexic - 193,55 milioane de euro
- 28. Cehia - 188,18 milioane de euro
- 29. Scoția - 170,23 milioane de euro
- 30. Paraguay - 153,65 milioane de euro
- 31. Bosnia & Herțegovina - 150,7 milioane de euro
- 32. Republica Democrată Congo - 141,75 milioane de euro
- 33. Coreea de Sud - 137,55 milioane de euro
- 34. Egipt - 116,68 milioane de euro
- 35. Uzbekistan - 85,33 milioane de euro
- 36. Australia - 77,6 milioane de euro
- 37. Tunisia - 69,65 milioane de euro
- 38. Capul Verde - 55,95 milioane de euro
- 39. Haiti - 55,6 milioane de euro
- 40. Africa de Sud - 44,8 milioane de euro
- 41. Arabia Saudită - 37 milioane de euro
- 42. Noua Zeelandă - 34,6 milioane de euro
- 43. Panama - 34,53 milioane de euro
- 44. Iran - 32,65 milioane de euro
- 45. Curacao - 25,83 milioane de euro
- 46. Irak - 21,1 milioane de euro
- 47. Qatar - 19,93 milioane de euro
- 48. Iordania - 19,88 milioane de euro
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
France
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2202.png)
3
1
Senegal
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/4375.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)