Eurosport
Raphinha vrea să se revanșeze în fața lui Ancelotti! "Sper să pot face pentru el tot ce am făcut împotriva lui"
De
Publicat 11/06/2026 la 11:53 GMT+3
Atacantul brazilian Raphinha a declarat, miercuri, că speră să-l răsplătească pe selecționerul Carlo Ancelotti la Cupa Mondială 2026, pentru ceea ce i-a luat în cele opt Clasico spaniole câștigate de FC Barcelona împotriva lui Real Madrid, echipă antrenată atunci de tehnicianul italian, informează AFP.
Prezentarea echipelor de la Campionatul Mondial 2026 - Brazilia
Sursa video: SNTV
Actualul antrenor al Selecao a câștigat trei dintre meciurile jucate între 2022 și 2025.
"Sper ca tot ce am făcut împotriva lui să pot face acum și pentru el, mai ales în timpul Cupei Mondiale", a declarat Raphinha, în vârstă de 29 de ani, reporterilor de la Basking Ridge, cantonamentul echipei naționale a Braziliei din New Jersey.
"Voi încerca întotdeauna să dau tot ce am mai bun, atât fizic, cât și tehnic, pentru echipa națională, nu doar pentru el, ci și pentru acest grup, care merită cu adevărat", a adăugat el.
În aceste confruntări directe, Raphinha, un jucător cheie pentru cvintupla campioană mondială, a câștigat două Supercupe ale Spaniei (2023, 2025) și o Cupă a Spaniei (2025). Actualul său antrenor, pe de altă parte, a plecat cu mâinile goale în meciurile în care au jucat amândoi și în care era în joc un trofeu.
Jucătorul Barcelonei l-a lăudat pe Ancelotti, care și-a sărbătorit miercuri cea de-a 67-a aniversare, pentru moștenirea pe care italianul a lăsat-o în fotbalul de club.
"Carletto", care își face debutul ca selecționer la Cupa Mondială, este singurul antrenor care a câștigat cinci Ligi ale Campionilor și care a câștigat titlul în cele cinci campionate majore din Europa.
"Istoria pe care a scris-o în fotbal este admirabilă, nu doar pentru cei care lucrează alături de el, ci și pentru adversarii săi. De fiecare dată când am avut un meci împotriva lui Real Madrid în Spania, atenția a fost la cote maxime", a spus Raphinha, citat de Agerpres.
Brazilia va debuta la Cupa Mondială sâmbătă, la East Rutherford (New Jersey), împotriva Marocului. Apoi va înfrunta Haiti (pe 19 iunie) și Scoția (pe 24 iunie).
Grupele de la Cupa Mondială din 2026
Grupa A: Mexic, Coreea de Sud, Africa de Sud, Cehia
Grupa B: Canada, Elveția, Qatar, Bosnia și Herțegovina
Grupa C: Brazilia, Maroc, Scoția, Haiti
Grupa D: Statele Unite, Australia, Paraguay, Turcia
Grupa E: Germania, Ecuador, Coasta de Fildeș, Curaçao
Grupa F: Olanda, Japonia, Tunisia, Suedia
Grupa G: Belgia, Iran, Egipt, Noua Zeelandă
Grupa H: Spania, Uruguay, Arabia Saudită, Capul Verde
Grupa I: Franța, Senegal, Norvegia, Irak
Grupa J: Argentina, Austria, Algeria, Iordania
Grupa K: Portugalia, Columbia, Uzbekistan, Republica Democratică Congo
Grupa L: Anglia, Croația, Panama, Ghana
Calendarul Cupei Mondiale 2026
- Faza grupelor: 11-27 iunie
- 16-imi: 28 iunie - 3 iulie
- Optimi: 3-7 iulie
- Sferturi de finală: 9-12 iulie
- Semifinale: 14-15 iulie
- Play-off pentru locul trei: 18 iulie
- Finala: 19 iulie
Campionatul Mondial de fotbal din 2026 va avea loc în perioada 11 iunie - 19 iulie și va fi transmis în format LIVE TEXT pe Eurosport.ro și pe aplicația Eurosport.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Brazil
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2235.png)
1
1
Morocco
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2779.png)
Promo
Promo