"Regii tuturor timpurilor". Spania, singura țară din istorie care se poate lăuda cu un asemenea record

Graţie victoriei obţinute duminică în finala cu Argentina, Spania a devenit prima ţară care deţine simultan Cupa Mondială masculină şi feminină, de la crearea celei de-a doua competiţii, în 1991.

La 19 ani, Lamine Yamal a cucerit și titlul de campion mondial, după ce în 2024 câștiga Euro

Credit imagine: Getty Images

Statele Unite s-au impus în patru rânduri (1991, 1999, 2015, 2019) în cele nouă ediţii ale Mondialului feminin, dar nu a câştigat niciodată titlul la masculin, la fel ca şi Norvegia şi Japonia, campioane la feminin în 1995, respectiv 2011.
Doar Germania a reuşit să câştige cele două competiţii, însă selecţionata feminină a acestei ţări a deţinut trofeul din 2003 şi până în 2011, iar cea masculină în perioadele 1990-1994 şi 2014-2018.
Spania a câştigat, de asemenea, aurul la Jocurile Olimpice 2024, precum şi titlul de campioană europeană, în acelaşi an, la masculin, precum şi primele două ediţii ale Ligii Naţiunilor (2024, 2025), la feminin.
Alexia Putellas şi colegele sale din naţionala spaniolă a cucerit trofeul la Cupa Mondială 2023, cu trei ani înaintea elevilor selecţionerului Luis de la Fuente.
Presa spaniolă subliniază totodată că Spania este singura ţară care a cucerit două titluri de campioană mondială la masculin în secolul XXI (în 2010 şi 2026).

Presa spaniolă își omagiază "Regii"

"Regii tuturor timpurilor!", "Spania invincibilă", "Spania intră în eternitate" sunt doar câteva dintre titlurile din presa spaniolă, care nu a găsit suficiente superlative pentru a celebra triumful echipei naţionale în finala CM.
Pentru cotidianul sportiv Marca, jucătorii din "La Roja" sunt pur şi simplu "regii tuturor timpurilor", publicaţia salutând "a doua stea care va fi cusută pe tricoul Spaniei, după o nouă demonstraţie de măiestrie în jocul de echipă".
As, celălalt cotidian sportiv mare din Madrid, susţine că această victorie reia ecoul primului titlu câştigat în 2010: "Exact ca prima dată", titrează ziarul.
De asemenea, publicaţia subliniază că "niciodată până acum o ţară nu a deţinut titlul mondial simultan la categoriile feminină şi masculină". Echipa feminină a Spaniei a devenit campioană în 2023.
"Spania domină lumea, o realitate pe care fotbalul său o demonstrase deja şi pe care Cupa Mondială a confirmat-o acum. A doua stea este deja pe drum spre peninsulă pentru a fi imprimată pe pieptul unei echipe admirabile, care se mândreşte cu un nou erou", scrie ziarul catalan La Vanguardia, evidenţiindu-l pe marcatorul serii, Ferran Torres, cel care, în cuvintele publicaţiei, "deschide porţile eternităţii".
Cât despre cotidianul ABC, care a adăugat două stele pe antetul său pentru această ocazie, acesta are un singur adjectiv pentru a descrie situaţia: "Invincibilă".
El Pais consideră că "Spania intră în eternitate" cu acest "al doilea titlu mondial, câştigat împotriva campioanei en-titre, care a fost aproape neputincioasă".
Ziarul notează că Argentina "nu a tras niciun şut înainte de golul "La Roja", un fapt remarcabil. Niciodată până acum o echipă nu trecuse prin cele 90 de minute ale unei finale fără să încerce un şut. Nicio echipă nu trecuse până în minutul 117 fără să facă acest lucru".
Potrivit El País, "jocul lotului lui Luis de la Fuente a demontat Argentina legendarului număr 10 (Lionel Messi); i-au epuizat cu jocul lor, i-au înţepat cu o succesiune de şuturi slabe şi, în final, i-au finalizat cu un şut cu piciorul stâng. Şi-au luat rămas bun de la Messi la Cupa Mondială cu o prestaţie magistrală de echipă".
Selecţionata Spaniei a câştigat al doilea său titlu mondial la fotbal, după ce a învins Argentina cu scorul de 1-0 (0-0, 0-0), după prelungiri, duminică, în finala turneului găzduit de Statele Unite, Mexic şi Canada.
Campioana europeană en titre a învins campioana mondială prin golul lui Ferran Torres (106), la capătul unui meci pe care l-a dominat autoritar şi în care sud-americanii nu au avut niciun şut la poartă pe parcursul jocului.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo