Situație incredibilă înainte de Cupa Mondială 2026! Jucătorii Iranului pot intra în SUA doar în ziua meciurilor

Fotbaliștii echipei Iranului vor avea voie să intre în Statele Unite doar în ziua meciurilor lor de la Cupa Mondială, a declarat ambasadorul iranian în Mexic, Abolfazl Pasandideh, conform DPA.

Iran

Credit imagine: Getty Images

"Pot intra (în SUA) dimineața și în aceeași zi trebuie să plece", a declarat Pasandideh, citat de presa mexicană.
Pasandideh le-a mai spus reporterilor din Tijuana, conform unei traduceri în spaniolă realizate de un interpret, că un total de 15 oficiali ai Federației Iraniene de Fotbal nu au primit încă vize pentru a intra în SUA pentru Cupa Mondială, care începe joi.
Cu toate acestea, există speranța că aceștia vor primi vize înainte de primul meci al Iranului împotriva Noii Zeelande, pe 15 iunie. Potrivit presei iraniene, președintele federației iraniene de fotbal, Mehdi Taj, managerul de logistică al echipei, se numără printre cei afectați.
Toți membrii lotului iraniene au primit vize pentru a intra în Mexic, care găzduiește împreună cu SUA și Canada turneul din perioada 11 iunie - 19 iulie. Toate meciurile din grupă ale Iranului au loc în SUA.
Războiul dintre Iran și SUA a început în februarie și existau îndoieli că naționala iraniană va ajunge în SUA pentru turneul de fotbal.
Federația iraniană a anunțat în luna mai că va muta baza de antrenament a echipei din statul american Arizona la Tijuana, în Mexic, la sud de San Diego, în California.
Primele două meciuri ale echipei iraniene - împotriva Noii Zeelande pe 15 iunie și a Belgiei pe 21 iunie - vor avea loc la Los Angeles. Iranul urmează apoi să înfrunte Egiptul pe 26 iunie, la Seattle, în statul Washington, în nord-vestul țării.
Echipa Iranului este așteptată duminică în Mexic, la Tijuana, după ce a participat la un stagiu de pregătire de 15 zile în Antalya (Turcia), conform Agerpres.

Grupele de la Cupa Mondială din 2026

Grupa A: Mexic, Coreea de Sud, Africa de Sud, Cehia
Grupa B: Canada, Elveția, Qatar, Bosnia și Herțegovina
Grupa C: Brazilia, Maroc, Scoția, Haiti
Grupa D: Statele Unite, Australia, Paraguay, Turcia
Grupa E: Germania, Ecuador, Coasta de Fildeș, Curaçao
Grupa F: Olanda, Japonia, Tunisia, Suedia
Grupa G: Belgia, Iran, Egipt, Noua Zeelandă
Grupa H: Spania, Uruguay, Arabia Saudită, Capul Verde
Grupa I: Franța, Senegal, Norvegia, Irak
Grupa J: Argentina, Austria, Algeria, Iordania
Grupa K: Portugalia, Columbia, Uzbekistan, Republica Democratică Congo
Grupa L: Anglia, Croația, Panama, Ghana

Calendarul Cupei Mondiale 2026

  • Faza grupelor: 11-27 iunie
  • 16-imi: 28 iunie - 3 iulie
  • Optimi: 3-7 iulie
  • Sferturi de finală: 9-12 iulie
  • Semifinale: 14-15 iulie
  • Play-off pentru locul trei: 18 iulie
  • Finala: 19 iulie
Campionatul Mondial de fotbal din 2026 va avea loc în perioada 11 iunie - 19 iulie și va fi transmis în format LIVE TEXT pe Eurosport.ro și pe aplicația Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo