Spania și Franța, marile favorite la Cupa Mondială 2026. Cine poate răsturna calculele hârtiei și cine îi poate lua coroana lui Messi
Cupa Mondială din 2026, găzduită de Statele Unite, Canada și Mexic, începe chiar astăzi și se anunță extrem de interesantă. Pentru prima dată, turneul va reuni 48 de echipe și se va desfășura pe parcursul a aproape cinci săptămâni, ceea ce adaugă un plus de imprevizibilitate unei competiții deja renumite pentru surprizele sale. Există două mari favorite, dar se anunță o ediție imprevizibilă.
Prezentare stadioane Campionatul Mondial 2026 - New York, MetLife Stadium
Sursa video: SNTV
Succesul obținut de Spania la Campionatul European a readus ”La Roja” în centrul atenției. Echipa pregătită de Luis de la Fuente dispune de una dintre cele mai talentate generații ale ultimului deceniu, cu jucători capabili să decidă orice meci prin creativitate și viteză. Tinerii care au impresionat în ultimii ani sunt completați de fotbaliști experimentați, iar stilul de joc bazat pe posesie și presiune avansată îi transformă pe iberici în principala candidată la trofeu.
Va conta, cu siguranță, și nivelul fizic pe care-l vor avea vedetele spaniole, în frunte cu Lamine Yamal. Mai multe modele statistice și estimări ale specialiștilor plasează Spania pe primul loc în ierarhia favoritelor.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2026/05/26/image-56501128-0355-404a-b165-b136ab4429a3-85-2560-1440.jpeg)
Prezentarea echipelor de la Campionatul Mondial 2026 - Spania
Sursa video: SNTV
La mică distanță se află Franța. Finalistă la ultimele ediții ale Cupei Mondiale și campioană în 2018, reprezentativa lui Didier Deschamps continuă să impresioneze prin profunzimea lotului. Franța poate alcătui două formule competitive fără să piardă din valoare, iar experiența acumulată în marile competiții reprezintă un avantaj important. De la apărare până la compartimentul ofensiv, ”Les Bleus” au soluții de top pentru fiecare poziție, motiv pentru care sunt considerați unul dintre principalii pretendenți la titlu.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2026/05/25/image-7397a4a6-3536-406f-8478-e349d3726301-85-2560-1440.jpeg)
Prezentarea echipelor de la Campionatul Mondial 2026 - Franța
Sursa video: SNTV
Poate Anglia să câștige titlul mondial după 60 de ani?
O surpriză în multe dintre pronosticuri este poziționarea Angliei înaintea unor forțe tradiționale precum Argentina și Brazilia. ”Three Lions” beneficiază de una dintre cele mai valoroase generații din istoria recentă și au ajuns constant în fazele finale ale marilor turnee. Totuși, englezii trebuie să demonstreze că pot transforma potențialul uriaș în trofee, după numeroase dezamăgiri în momentele decisive. Sosirea lui Thomas Tuchel pe banca tehnică a Angliei este un risc asumat, dar dacă neamțul reușește să se facă înțeles Anglia poate da marea lovitură așteptată din 1966.
Argentina pornește la drum din postura de campioană mondială en titre. Chiar dacă generația care a triumfat în Qatar se apropie de finalul unui ciclu, sud-americanii rămân o echipă extrem de competitivă. Cultura victoriei construită în ultimii ani și experiența acumulată în meciurile cu miză le permit să viseze la o nouă performanță remarcabilă. De altfel, mulți specialiști consideră că Argentina are resursele necesare pentru a ajunge din nou în fazele superioare ale competiției.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2026/05/14/image-80faa86b-ec30-44da-af84-b2ed83007d73-85-2560-1440.jpeg)
Starurile Cupei Mondiale 2026 - Lionel Messi
Sursa video: SNTV
Brazilia nu poate lipsi niciodată din discuția despre favorite. Chiar dacă ultimii ani au fost marcați de rezultate sub așteptări, selecționata sud-americană dispune în continuare de un bazin impresionant de talente. În plus, numirea lui Carlo Ancelotti a generat un val de optimism în jurul echipei. Experiența tehnicianului italian și capacitatea sa de a gestiona vestiare pline de vedete pot reprezenta ingredientele necesare pentru revenirea Braziliei în elita fotbalului mondial. Ancelotti a dezamorsat cu eleganță situația lui Neymar, care a fost chemat la națională, dar este în continuare accidentat și va fi plimbat pentru marketing în America.
În spatele acestui grup select se află Portugalia, Germania și Olanda. Portughezii beneficiază de un lot extrem de valoros și de experiența unor lideri care au traversat numeroase campanii internaționale. Germania încearcă să revină la nivelul care a consacrat-o drept una dintre cele mai puternice națiuni din istoria competiției, iar Olanda continuă să producă generații talentate capabile să încurce orice adversar.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2026/05/25/image-f3ce32f9-7726-45f8-9e11-52e00d1d6ac6-85-2560-1440.jpeg)
Prezentarea echipelor de la Cupa Mondială 2026 - Portugalia
Sursa video: SNTV
Formatul extins al Cupei Mondiale poate însă schimba complet calculele. Numărul mai mare de meciuri, condițiile climatice diferite și distanțele uriașe dintre orașele gazdă vor pune la încercare capacitatea de adaptare a tuturor echipelor. Tocmai de aceea, ediția din 2026 este considerată una dintre cele mai greu de anticipat din istoria turneului. Pe hârtie, Spania și Franța pornesc cu prima șansă, însă experiența Cupei Mondiale arată că favoriții nu câștigă întotdeauna. Argentina, Brazilia, Anglia sau Portugalia au suficiente argumente pentru a visa la trofeul care va fi decernat în vara anului 2026.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Mexico
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2228.png)
2
0
South Africa
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2789.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2024/12/18/image-c9e1b670-1160-44ae-b97b-85dad671c9b1-68-310-310.png)