Surpriză de proporții la Campionatul Mondial! Curacao a obținut primul punct din istorie, după 0-0 cu Ecuador! Eloy Room, record fabulos
Publicat 21/06/2026 la 07:20 GMT+3
Seria marilor surprize de la Cupa Mondială 2026 a continuat în această dimineață, când Ecuador și Curacao au remizat alb la Kansas City, în al 4-lea meci al grupei E. Reprezentativa din Caraibe a obținut astfel primul punct din istoria sa, iar asta i se datorează în mare măsură portarului Eloy Room, care a reușit 15 parade salvatoare, record al competiției pentru un meci de 90 de minute.
Prezentarea echipelor de la Campionatul Mondial 2026 - Curacao
Sursa video: SNTV
Cupa Mondială 2026 a oferit destule surprize în prima etapă a fazei grupelor, iar un nou rezultat șocant s-a produs în această dimineață, pe Arrowhead Stadium din Kasnsas City. Curacao, care a început turneul final cu un 1-7 în fața Germaniei, a reușit să obțină un punct istoric după ce a remizat alb în fața Ecuadorului, formație văzută de mulți experți o potențială revelație a competiției.
Naționala sud-americană, cu jucători precum Hincapie, Pacho, Ordonez, Caicedo sau Angulo în componență, a dominat autoritar partida, dar nu a reușit să înscrie. Ecuadorul a terminat meciul cu o posesie de 75%, 27 de șuturi spre poarta adversă și 9 cornere, însă defensiva reprezentativei din Caraibe a rezistat eroic.
Cel mai bun jucător de pe teren a fost portarul Eloy Room, care evoluează la Miami FC, în liga a doua din Statele Unite. Acesta a ținut poarta intactă, reușind 15 parade salvatoare. Performanța sa reprezintă un record în istoria Cupei Mondiale pentru un meci de 90 de minute, cel puțin din 1966 încoace, de când se țin asemenea statistici.
Curacao - Ecuador 0-0 | Naționala din Caraibe a obținut primul punct la Cupa Mondială, după un meci fără precedent
Pe lângă faptul că s-au apărat foarte bine și au avut și șansă, cei din Curacao au avut și ei câteva atacuri periculoase și au șutat de 3 ori pe spațiul porții adverse. Astfel, în meciul de la Kansas City s-a stabilit un alt record absolut în istoria competiției: cele mai multe șuturi pe poartă (18) într-o remiză albă (precedentul record data de la ediția din 1978, de la partida Olanda - Peru, în care s-au tras 14 șuturi pe poartă, dar nu s-a înscris).
E doar pentru a 9-a oară în istorie când o echipă din America de Sud nu marchează în primele două meciuri de la turneul final. Ecuadorul nu a mai pățit niciodată așa ceva la precedentele 4 participări.
În urma rezultatului din această dimineață se pot trage câteva concluzii clare în grupa E. În primul rând, Germania, care sâmbătă seara a câștigat dramatic în fața Coastei de Fildeș, a devenit a 3-a câștigătoare de grupă de la acest turneu final, după Mexic și SUA. Nemții vor juca la Boston în 16-imile de finală, contra uneia dintre echipele care termină pe locul 3 într-una din grupele A, B, C, D sau F.
Lupta pentru locul 2 rămâne deschisă, dar cele mai mari șanse de a termina pe poziția respectivă le are Coasta de Fildeș, care e la mâna ei și va juca în ultima etapă contra naționalei din Curacao.
Ecuadorul are numai un punct și e în mare pericol de a fi eliminată prematur. Șansa sud-americanilor e că în ultimul meci vor întâlni Germania, pentru care rezultatul nu va conta, deci nemții ar putea fi relaxați. În cazul unui succes, Ecuadorul se va califica aproape sigur, chiar și de pe locul 3 în grupă.
Evident, șanse la calificare are și Curacao, dar formația din Caraibe e obligată și ea să câștige contra Coastei de Fildeș. Dacă va produce această surpriză, Curacao ar putea încheia chiar pe locul 2, dacă Ecuador nu va câștiga împotriva Germaniei.
Clasament Grupa E
- 1. Germania - 6 puncte (golaveraj 9-2)
- 2. Coasta de Fildeș - 3 puncte (2-2)
- 3. Ecuador - un punct (0-1)
- 4. Curacao - un punct (1-7)
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Ecuador
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/4333.png)
0
0
Curaçao
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/4330.png)
Promo
Promo