Turcia s-a lovit de zidul galben...australian și a eșuat la debutul la Campionatul Mondial
Visul mondial al Turciei devenit realitate după 24 de ani ar putea deveni coşmar după doar un meci. Turcii au pierdut cu 1-0 în fața Australiei, echipa considerată teoretic cea mai slabă din această grupă de la Mondial.
Prezentarea echipelor de la Campionatul Mondial 2026 - Australia
Sursa video: SNTV
La 10.000 de kilometri de casă, turcii s-au obișnuit cu greu cu aerul de la Vancouver. Arda Guler a ratat o ocazie foarte mare în minutul 27. Dintr-o poziție bună, starul turc de la Real Madrid a fost blocat de portarul australian Patrick Beach, aflat la doar a 4-a selecție la națională.
La faza următoare, pe contraatac, Australia a deschis scorul.
Puștiul născut în Tanzania, Nestory Irankunda i-a făcut fericiți pe fanii australieni. Puștiul de 20 de ani care a trecut pe la Bayern și acum dă goluri pentru Watford este cel mai tânăr jucător australian care marchează la Cupa Mondială.
Apărarea australiană a devorat acțiunile de a atac ale turcilor și atunci când Abdulkerim a reușit să treacă portarul Beach a respins în bară.
Montella, fără replică
Vedetele Turciei au fost închise ermetic de către o defensivă foarte bine organizată de selecționerul australian Popovic.
Pornită ca mare favorită, Turcia nu a ştiut sâ găseascâ golul în Canada. Echipa care ne-a răpit ultima speranță de a reveni la Mondial după 28 de ani a mai primit un gol în repriza a doua. Conor Metcalfe de la St.Pauli a șutat perfect din afara careului și a dat doar al doilea gol în tricoul echipei naționale.
Portarul Beach a fost impecabil la debutul său la o Cupă Mondială. Nici Kerem și nici Hakan Calhanoglu nu au putut să învingă.
Australia s-a impus cu 2-0 și confirmă spusele turcului din lotul australian. Aziz Behich a luat titlul cu Başahşehir și a spus înaintea partidei de la Vancouver: "Australia are mai mare experiență la acest nivel. Vedetele contează, dar știm mai bine să jucăm astfel de meciuri de la Mondial"
Milioane de turci s-au trezit cu noaptea-n cap pentru a vedea împreună acest meci istoric. O vor face din nou peste 6 zile când Turcia întâlneşte Paraguay, la San Francisco.
Australia va întâlni, în al doilea meci din această grupă, liderul Statele Unite. Partida va avea loc pe 19 iunie la Seattle.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Australia
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2229.png)
2
0
Türkiye
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2786.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2024/12/18/image-c9e1b670-1160-44ae-b97b-85dad671c9b1-68-310-310.png)