Următorul meci al Franței de la Campionatul Mondial ar putea fi amânat pentru mai multe ore

Protocolul de siguranță împotriva fulgerelor ar putea fi pus în aplicare pentru prima dată la actuala ediție a Campionatului Mondial. Este de așteptat ca în timpul partidei dintre Franța și Irak să aibă loc o furtună în Philadelphia, scenariu în care duelul va fi amânat pentru mai multe ore.

Prezentarea echipelor de la Campionatul Mondial 2026 - Franța

Sursa video: SNTV

Un subiect important discutat intens înainte de startul Campionatului Mondial a fost protocolul de siguranță împotriva fulgerelor. În Statele Unite ale Americii, dacă un fulger este detectat la cel mult opt mile (aproximativ 13 kilometri) de locul de desfășurare a unei partide, atunci duelul este amânat pentru cel puțin 30 de minute. Deocamdată, niciun meci nu a fost afectat de regulă, însă situația s-ar putea schimba în această seară.
De la ora 00:00, Franța o va întâlni pe Irak în etapa cu numărul doi din cadrul grupelor Campionatului Mondial. Partida se va disputa în Philadelphia, iar meteorologii susțin că există șanse de 65% ca o furtună să aibă loc în timpul întâlnirii. Astfel, probabilitatea ca o descărcare electrică să se producă la cel mult 13 kilometri de stadion este ridicată.
În cazul în care un fulger va fi detectat, partida va fi amânată pentru 30 de minute. Dacă în acest interval de timp se va produce o nouă descărcare electrică, ”ceasul” se va reseta și va trebui să se aștepte alte 30 de minute. Anul trecut, la Campionatul Mondial al Cluburilor, disputa dintre Benfica și Chelsea s-scris s-a încheiat la aproximativ cinci ore de la momentul începerii din cauza unei furtuni.
Franța a câștigat, scor 3-1, primul meci de la Campionatul Mondial, împotriva Senegalului. De partea cealaltă, Irak nu a avut vreo șansă cu Norvegia, pierzând cu 1-4. Franța - Irak este programat la ora 00:00, în vreme ce Norvegia - Senegal va începe la ora 03:00.

Reacția lui Mbappe când a fost întrebat care este cel mai bun fotbalist

Kylian Mbappe a luat parte la conferința de presă dinaintea partidei dintre Franța și Irak, în care a fost întrebat, printre altele, cine este cel mai bun fotbalist, jurnaliștii oferindu-i 4 variante.
Reporterii i-au menționat pe unii dintre cei care s-au făcut remarcați la acest turneu final, respectiv pe Lionel Messi, Erling Haaland, Harry Kane și pe însuși Mbappe. Francezul nu s-a ferit de cuvinte și a spus ferm că argentinianul este deasupra tuturor, alături însă de Cristiano Ronaldo.
"Messi este cel mai bun, alături de Cristiano Ronaldo. Eu doar încerc să-mi ajut echipa să câștige o nouă Cupă Mondială, restul sunt doar dezbateri pentru presă. Știam că Leo Messi va marca goluri, el mereu înscrie.
Voi marca și eu goluri pentru a-mi ajuta echipa să meargă cât mai departe. Sigur, dacă voi marca, mă vor apropia de record (n.r. de goluri marcate la Campionatele Mondiale", a declarat Kylian Mbappe.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo