#VOCE "Franța va câștiga Cupa Mondială pentru că el e dirijorul perfect!" Interviu cu singurul fotbalist din România care a fost antrenat de Deschamps

Cariera lui Guy Gnabouyou se întinde din vestiarul teribil al legendarei Olympique Marseille până la aprigele înfruntări de amatori în județ, în Prahova. Cândva a jucat cu Valbuena, Ben Arfa și Andre Ayew, s-a pregătit cu Deschamps și Gerets.

Astăzi sărbătorește cu mici și bere golurile marcate la Comarnic. Pasiunea nebună pentru fotbal și pentru culorile alb-albastre a rămas aceeași.

G.G: Da, sigur. Eu cred că Franța are cele mai mari șanse să-și adjudece trofeul. Jucătorii sunt toți de superclasă dar atuul "Les Bleus" se numește Deschamps. Monsieur Didier e un antrenor minunat care știe să adune solo-urile soliștilor de pe teren într-o simfonie perfectă.

El arată curaj în tot ce face, e tipul care îndeamnă la luptă, țipă, își exercită autoritatea și te face să te simți important, parte din echipă. Are și un asistent de încredere care îl completează foarte bine, e mult mai calm, un om extraordinar, de asemenea.

G.G.: Din păcate e imposibil. Exemplul cel mai bun poate fi Cherki, el nu are multe minute jucate, deși e un fotbalist foarte bun. Când a intrat pe teren părea un tip implicat și fericit.

G.G.: Deși Messi îmi place foarte mult, Mbappe este mai bun. A avut un turneu excepțional și e limpede că viitorul este deja acum, aici. Mbappe reprezintă vârful generației de jucători tineri. Messi strălucește deseori, dar Mbappe este întotdeauna în joc, constant, fotbalistul care își pune adversarul în dificultate mereu. Mbappe are nevoie de libertate, iar Deschamps a fost atât de înțelept să i-o ofere.

G.G.: Cred că Franța - Argentina va fi finala Cupei Mondiale și nu-i văd pe ai mei să piardă. Să joci în atac cu Mbappe, Dembele, Olise, Doue sau Barcola înseamnă că ai toate șansele să marchezi multe goluri. Franța are cea mai bună echipă. Va juca în semifinale și aici e, mai ales, meritul lui Deschamps.

G.G.: Deschamps este un profesor formidabil. Când eu am ajuns la echipa mare a lui Marseille, ca jucător venit de la "tineret", belgianul Eric Gerets era antrenorul nostru. El mi-a dat șansa să debutez pentru echipa mea de suflet. Apoi Gerets a plecat și am avut privilegiul să-l cunoaștem pe Didier Deschamps. Ne adunasem mulți băieți tineri atunci.

Îmi amintesc de bunul meu prieten Andre Ayew, Valbuena sau Ben Arfa. Eram cruzi, dar aveam mult talent. Deschamps a avut toată răbdarea din lume cu noi. Vorbea foarte mult cu fiecare. Încerca să mă cunoască cât mai bine, să îmi ofere sfaturi, să mă învețe trucuri care să mă ajute în joc. Încet-încet a devenit ca un "șef de bandă" pentru noi, cei tineri. Am fi "murit" pe teren pentru el.

G.G.: Așa cred! Totuși, eu m-am născut la Toulouse, dar la vârsta de un an familia mea s-a mutat la Marseille. Pentru mine este un oraș superb. Am avut o copilărie frumoasă, ne jucam mult pe afară, Poate părea puțin periculos dar eram parte din comunitate.

G.G.: Fotbalul este sportul pe care l-am iubit dintotdeauna. Tatăl meu mi-a vorbit primul despre pasiunea și emoția jocului. Cu el am mers prima dată pe Velodrome. A fost magic! Totuși, am început să joc destul de târziu, la aproape zece ani. Prietenii mei făceau asta de ceva vreme. Eu am ajuns la un club de fotbal cu ajutorul unui prieten de-al tatălui meu care m-a văzut jucând și m-a recomandat staff-ului. La început, tatăl meu nici nu a știut că eu m-am înscris la club.

G.G.: Nu. La început am jucat la un club de cartier, SO Caillolais, o echipă frumoasă de nivel bun. De acolo au plecat spre fotbalul de top superstarurile Eric Cantona și Jean Tigana.

G.G.: Mi-a luat ceva timp, au trecut câțiva ani, Am înțeles că nu jucam foarte bine și am hotărât că nu vreau să bat pasul pe loc. După ce am fost trimis la echipa secundă a grupei mele de vârstă, la academie, am devenit mult mai motivat și am tras din greu pentru a-mi recâștiga locul. Așa am progresat și am avut ocazia să fiu admis la Olympique Marseille la vârsta de 14 ani.

G.G.: Așa e! Am debutat la 17 ani, a fost nemaipomenit! Zburam, eram atât de fericit! Apoi am semnat primul meu contract de profesionist, pe trei ani. Lumea mă considera un tânăr cu potențial. Totul părea perfect, dar...

Nu am apucat să joc foarte multe meciuri, antrenor era belgianul Eric Gerets. Surprinzător, de nicăieri parcă, în urma testelor fizice, medicii echipei au observat că inima mea are o afecțiune importantă. Viața îmi era în mare pericol! Am fost obligat să mă opresc și să mă operez de urgență!

G.G.: Aveam o problemă la aortă, probabil genetică! Se dilata din cauza efortului și risca să se spargă în orice moment!

G.G.: Daaa! Am revenit după un an. Antrenor era Didier Deschamps, care îl înlocuise pe Gerets. Mulți jucători tineri, și eu printre ei, au fost trimiși la echipa a doua. Încet-încet, mi-am regăsit ritmul și am reintrat în formă. Am legat câteva partide bune și am fost chemat din nou la prima echipă unde mai mulți atacanți deveniseră indisponibili pe motiv de accidentări sau suspendări.

Dar am avut iarăși un ghinion teribil! Teribil! Înaintea unui meci în care eram anunțat titular pe superbul Velodrome, am jucat un amical pentru echipa secundă. Totul a mers excelent, am fost bun, am dat două goluri, dar înainte de final, după un duel cu portarul advers, m-am lovit și m-am accidentat grav la genunchi. A fost foarte, foarte frustrant.

A urmat o nouă pauză de aproape un an. Când am revenit a doua oară mi-a fost imposibil să îmi ating cel mai bun nivel. Am regretat din toată inima, dar am fost nevoit să plec. Am avut privilegiul de a juca de șapte ori pentru Olympique Marseille, perioadă în care am purtat și tricoul naționalei de tineret a Franței.

G.G.: Am mers în liga a doua la Paris FC. Totul a fost pe dos, chiar o perioadă rea pentru mine. Credeam că voi juca mai mult, dar am prins doar câteva meciuri. A fost dificil, fără îndoială. Pe neașteptate lucrurile s-au schimbat brusc. Am primit un telefon de la președintele unui club de top din Finlanda. Habar nu aveam de unde a avut numărul meu.

M-a întrebat direct: "Vrei să joci in Finlanda, la Inter Turku?". Eu am răspuns imediat: "Da, sigur, de ce nu?". Și a fost foarte simplu. Am semnat un contract pe 3 ani după o scurtă perioadă de probă.

G.G.: Ba da, așa am crezut. Dar, surpriză, nu a fost frig! Campionatul se desfășura în sistem primăvară-toamnă, adică între lunile aprilie și noiembrie. Erau 17-18 grade Celsius, niciodată mai puțin de 10. Așa până începea iarna.

G.G.: Clubul îmi oferea cele mai bune condiții. Aveam la dispoziție cazare plus mașină personală, iar mâncare primeam mereu la cantina clubului. Îmi plăcea mult somonul, era mult pește și mâncam într-adevăr sănătos. Așa puteam să fiu în cea mai bună formă.

G.G.: Cei mai mulți amici erau de la echipă. Îmi plăcea mult modul lor de a privi lucrurile, profesionalismul lor. Mă simțeam în largul meu.

G.G.: Am iubit Finlanda. După ce am plecat prima dată... am plâns. Oamenii sunt destul de reci, poate prea serioși, dar cu cât stai mai mult cu ei devin mai calzi. La meciuri obișnuite se adună cam 2.000 de fani, iar la derby-uri stadionul e plin. Se strâng chiar mai mult de 10.000.

G.G.: Nimic, dacă îți vine să crezi! Chiar nimic! Am jucat 3 finale de cupă, dar fără succes. Iar în campionat, la un moment dat, eram lideri cu 9 puncte avans înaintea ultimelor 9 etape, dar ne-am prăbușit până la final și am ratat titlul.

G.G.: Grecia. M-am dus un an de zile în Grecia, în prima ligă, la AEL Kallonia. A fost frumos să joc împotriva unor echipe mari ca Olympiacos, Panathinaikos sau PAOK. Mă simțeam fotbalist adevărat când vedeam că în tribune se adunau 20.000 - 30.000 de fani și trăiam o atmosferă incredibilă.

G.G.: Era în regulă. Luam mai mulți bani decât în Finlanda, dar organizarea era diferită. Erau o grămadă de jucători care se "învârteau" la echipă. Mai tot timpul eram câte 35 de fotbaliști în lot. Clubul transfera mulți jucători într-un interval scurt, era dificil ca lucrurile să meargă bine. A fost o perioadă de tranziție pentru mine. După un an, am revenit în Finlanda. Am adăugat încă 3 sezoane aventurii mele în Nord. Deja cunoșteam locul. A fost bine.

G.G.: Am terminat campionatul în Finlanda în noiembrie și am devenit disponibil pentru a doua parte a sezonului din Europa. Posibil să fi făcut o impresie bună pentru că am primit o propunere de nerefuzat din Anglia. Am acceptat imediat și am mers la Torquay, în liga a 5-a.

G.G.: Nu am apucat să joc multe meciuri, dar a fost o perioadă minunată. E o experiență specială să participi la liga a 5-a din Anglia. Condițiile sunt de top, iar salariile urcă până la 10.000 de lire pe lună. Am întâlnit fotbaliști rapizi, puternici, tehnici care puteau juca lejer în prima ligă din România. Ritmul este absolut nebun, am rămas uimit când am intrat pe teren. Profesional, nivelul arată foarte sus, nu mă așteptam. A fost o surpriză plăcută!

G.G.: M-am întors in Grecia, la Iraklis. Apoi am primit propunerea de a veni în România la Petrolul. Am venit la Ploiești pentru probe timp de cinci zile, la o echipă de ligă secundă, dar am stat o lună întreagă fără să am un răspuns din partea clubului. Antrenor era Stoican. Președintele Marius Stan voia să rămân, Stoican nu. Atacanți erau Arnăutu și Ianis Stoica. Am semnat, dar imediat au mai fost transferați Hamza și Blănaru. Regret, dar nu am reușit să joc cât mi-am dorit.

G.G.: Daaa! Da, da, da! Atunci am cunoscut-o pe logodnica mea. După ce am aterizat, am mers de la aeroport direct la hotel. Acolo ne-am cunoscut, la numai două zile distanță de când ajunsesem în România. A fost dragoste la prima vedere. De atunci, ne înțelegem perfect.

G.G.: Asta sigur! Când Petrolul a dorit să mă dea împrumut la Reșița, unde nu aș fi vrut să merg, am fost salvat de un telefon primit tocmai din Malaezia. Mă tenta ideea de a juca fotbal într-un loc necunoscut. Am acceptat fără să stau pe gânduri. Mi-am făcut bagajele și am plecat.

G.G.: Malaezia e o țară superbă, aș fi stat acolo... douăzeci de ani. Viața e atât de frumoasă în Malaezia! Imediat ce am ajuns antrenorul mi-a spus: "Aici ai venit pentru fotbal, nu pentru oraș!" Am înțeles mai târziu de ce mă avertiza. Mulți jucători erau captivați de ceea ce se întâmpla acolo. Stilul de a trăi era ieftin dar întotdeauna captivant. Te bucurai de viață, aveai mereu ce să faci mereu. Plajele erau superbe. Făceam antrenament la șase dimineața pentru că, în timpul zilei, căldura devenea de nesuportat. Clubul oferea salarii bune iar nivelul jocului era apreciat de fani.

G.G.: M-am întors în România cu multe amintiri. N-a durat mult și mi s-a propus să merg în Georgia. Am fost acolo, dar nu mi-am găsit deloc forma mea cea mai bună. Am revenit la Ploiești și am încercat să continui la CS Blejoi, în liga a 3-a. Totuși, n-am ajuns la o înțelegere. Până la urmă, am semnat la Comarnic, la județ în Prahova, iar povestea este spectaculoasă.

Eu jucam minifotbal la Ploiești, la echipa Extremadura. După un meci amical, unul dintre adversarii care mă "chinuise" bine de tot m-a invitat, în urma discuții telefonice, să fim coechipieri la Comarnic. Am mers la club, am discutat cu staff-ul și ne-am înțeles imediat. A fost o alegere inspirată. Avusesem o propunere de la Progresul Drăgănești, tot din Prahova, dar nu m-am dus, nu mă simțeam pregătit.

G.G.: Da, cred ca așa e! Îmi place lucrul ăsta. Mă simt special la Comarnic, dar a fost dificil la început. Publicul e la fel de cald ca pe Velodrome, iar culorile sunt aceleași, alb-albastru. Fanii îmi arată întotdeauna afecțiunea lor. Ei iubesc faptul că dau multe goluri și mă strigă cu nume... italian, Giani.

G.G.: Da, cred că da. Data viitoare vreau să dau 6 goluri într-un meci.

G.G.: O mare parte din cariera mea am jucat în lateral, ofensiv. Totuși, în ultimii ani, am arătat că mă descurc bine și ca atacant central. Întotdeauna am fost atletic și foarte rapid. La probele fizice îi lăsam în urmă pe toți. La Marseille colegii mă alintau "Calul". Eram cel mai iute și alergam extrem de mult.

G.G.: Sigur, cum să nu! Vorbesc des cu "fratele" Andre Ayew, unul dintre prietenii mei foarte apropiați. El este un atacant desăvârșit cu care am avut ocazia să joc la Marseille încă din adolescență.

G.G.: Duc o viață liniștită aici, fără probleme. Îmi plac oamenii și mi-am făcut mulți prieteni buni. Mâncarea e gustoasă. Sunt norocos pentru că logodnica mea gătește super. Ador sarmalele, iar ciorba nu-mi lipsește din meniul de prânz.

G.G.: Da, sigur, cel puțin pentru moment, vreau sa rămân aici! Chiar am un loc de muncă stabil, lucrez pentru o companie canadiană din Quebec în domeniul financiar.

G.G.: Vreau să joc de plăcere până când dispare acest sentiment! Atunci mă voi opri. Dar mi-aș dori să rămân in fotbal. Nu vreau să fiu antrenor însă aș fi încântat să devin preparator fizic.

G.G.: Allez Les Bleus! De tout mon coeur!