Vozinha a fost detronat! Cine e fotbalistul care a adunat cei mai mulți noi abonați după Cupa Mondială

Vozinha, portarul echipei din Capul Verde, a stârnit interesul fanilor din toată lumea după prestațiile de la Cupa Mondială 2026. După încheierea competiției, statisticienii au arătat că acesta nu este singurul care a câștigat enorm la nivelul capitalului de imagine. Goalkeeper-ul a fost detronat în topul jucătorilor care au adunat cei mai mulți noi abonați de Erling Haaland.

Kylian Mbappe, Erling Haaland

Credit imagine: Getty Images

Capul Verde a produs o surpriză de proporții la debutul său la Cupa Mondială 2026, remizând cu Spania, care era una dintre marile favorite la cucerirea trofeului, scor 0-0. Eroul africanilor a fost Vozinha, portarul de 40 de ani care a avut 7 parade salvatoare.
La finalul partidei, fotbalistul a avut un șoc când a aflat că numărul de urmăritori ai contului său de Instagram a ajuns, de la 50.000, la 1,7 milioane. Ulterior, Vozinha a avut și alte prestații bune și, până la încheierea competiției, a ajuns la 29,5 milioane de abonați.
După ce turneul final s-a terminat, statisticienii au anunțat că portarul din Capul Verde nu este fotbalistul care a câștigat cel mai mult la nivel de capital de imagine. Vozinha a depășit la numărul de noi followeri staruri ca Lionel Messi, Lamine Yamal sau Jude Bellingham și Cristiano Ronaldo.
Goalkeeper-ul a fost depășit, însă, de Erling Haaland. Fotbalistul Norvegiei a câștigat de-a lungul competiției din SUA, Mexic și Canada peste 32 de milioane de abonați pe contul său de Instagram, ajungând de la 40,6 la 72,7 milioane de urmăritori.
Conform Sportico, Haaland și Vozinha sunt urmați, la mare distanță, pe podium de Jude Bellingham, cu 12 miliioane de noi followeri după Cupa Mondială. În top 10 se mai află Neymar (+7,7 milioane) sau Michael Olise (+5,7 milioane), dar Kylian Mbappe nu este prezent.

Top 10 jucători care au adunat cei mai mulți noi followeri după Cupa Mondială 2026

Top 10 jucători care au adunat cei mai mulți noi followeri după Cupa Mondială 2026

Top 10 jucători care au adunat cei mai mulți noi followeri după Cupa Mondială 2026

Credit imagine: Eurosport


Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo