Vozinha a vorbit despre România după calificarea istorică în 16-imile Campionatului Mondial! "Ştiu foarte multe lucruri"
Vozinha este unul dintre eroii Capului Verde la actuala ediție a Campionatului Mondial. După ce reprezentativa la care este titular s-a calificat în 16-imile turneului final, portarul a fost întrebat despre România, mărturisind că știe multe lucruri legate de țara noastră, având în vedere că a evoluat în Moldova și mai mulți conaționali au jucat în SuperLiga.
Vozinha
Credit imagine: Getty Images
Capul Verde a scris istorie la Campionatul Mondial. Deși era văzută ca victimă sigură într-o grupă cu Spania, Uruguay și Arabia Saudită, debutanta la turneul final a avansat în 16-imi după ce a remizat de trei ori, fiind pentru prima dată în actualul secol când o reprezentativă se califică în fazele superioare cu un astfel de bilanț.
În mod cert, unul dintre fotbaliștii care au contribuit din plin la această performanță a fost Vozinha. Veteranul de 40 de ani a încheiat două partide fără gol primit, a scos 10 dintre cele 12 șuturi pe care adversarii le-au direcționat pe spațiul porții în cele trei meciuri, iar în finalul disputei cu Arabia Saudită a salvat o execuție periculoasă.
Vozinha a vorbit despre România și i-a urat succes lui Joao Paulo în preliminariile din Conference League
După ce au aflat rezultatul final al disputei dintre Spania și Uruguay, jucătorii din Capul Verde au declanșat bucuria, iar Joao Paulo, legitimat la FCSB, l-a luat în brațe pe Vozinha. Întrebat despre coechipierul său, care va evolua în Conference League, portarul i-a urat succes acestuia, conform as.ro: "Îi urez noroc şi sper să se califice mai departe (n.r. – Conference League). Îi urez succes lui Joao Paulo".
De-a lungul carierei, Vozinha a jucat inclusiv în Moldova, la Zimbru Chișinău, între 2015 și 2016. Întrebat despre România, el a spus că știe multe lucruri și că a fost de câteva ori în țara noastră. În plus, portarul și-a adus aminte de unii conaționali de-ai săi care au evoluat în SuperLiga și a caracterizat competiția ca fiind una bună.
"Ştiu foarte multe lucruri legate de România. Am jucat în Moldova. Am fost acolo de multe ori. Fernando Varela a jucat şi el… înainte, Kay, Nuno Rocha. Sunt mulţi fotbalişti buni, o competiţie bună", a spus Vozinha.
- Capul Verde se va duela cu Argentina în 16-imi.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
Argentina
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2768.png)
3
2
Cabo Verde
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/6593.png)
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)