Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cupa României, drum direct spre Europa League! UEFA, decizie importantă pentru echipele românești

Dani Morar

Actualizat 05/04/2023 la 15:15 GMT+3

UEFA a decis ca, începând cu sezonul 2024-2025, câștigătoarea Cupei României să joace în primul tur al Europa League. Momentan, cine se impune în finala Cupei, primește un loc în a treia competiție inter-cluburi, din Europa, dar lucrurile se vor schimba radical.

Cupa României

Credit imagine: Eurosport

UEFA a luat o decizie importantă legată de câștigătoarea Cupei României. Începând cu sezonul 2024-2025, echipa care se impune în finală, va avea un loc asigurat în primul tur preliminar al Europa League, cu condiția ca liga noastră să fie între primele 33 din Europa.
În acest moment, campionatul României se află pe locul 25 în clasamentul întocmit de forul continental și ar putea ajunge pe 26 dacă polonezii vor avea rezultate în acest sezon. România are 20.500 în acest top, dar Lech Poznan va întâlni Fiorentina în sferturile Conference League și ar putea îmbunătăți coeficientul Poloniei.
Astfel, câștigătoarea de anul viitor al Cupei României va avea un avantaj față de anul acesta, când echipa care se impune joacă abia în a treia competiție inter-cluburi din Europa. Cine va ridica trofeul în sezonul 2023-2024 va putea să participe în turul 1 preliminar din Europa League și ar avea un loc garantat în turul 2 preliminar din Conference League.
Pe lângă notorietatea mai mare a competiției, Europa League oferă și premii financiare mai mari decât UECL. Pentru o calificare în grupele UEL, fiecare club primește câte 3,63 milioane de euro (2,94 milioane de euro în UECL), 630.000 de euro pentru o victorie în grupe (500.000 de euro în UECL) și 210.000 de euro pentru un egal în grupe (166.000 de euro în UECL).
Citește și:

Cine poate câștiga Cupa României în acest sezon

Deși regula decisă de UEFA nu se va aplica și în acest sezon, miza pentru Cupa României rămâne una importantă, câștigătoarea acestui trofeu urmând să reprezinte țara noastră în Conference League.
UTA este prima echipă care a obținut biletele pentru semifinale, după ce a trecut, pe teren propriu, de FC U Craiova. Virgiliu Postolachi a marcat golul victoriei, în minutul 15, într-o atmosferă de sărbătoare la Arad, echipa calificându-se în această fază pentru prima dată după 57 de ani.
În penultimul act, UTA va juca împotriva câștigătoarei dintre Hermannstadt și U Cluj, meci care se dispută astăzi, de la ora 19:00, pe terenul celor din Sibiu.
Programul sferturilor Cupei României:
  • Hermannstadt – U Cluj (miercuri, ora 19:00)
  • Sepsi Sfântu Gheorghe – CS Mioveni (joi, ora 19:00)
  • CFR Cluj – FC Argeș (joi, ora 21:00).
Rămâne de văzut dacă CFR Cluj va aborda această competiție cu prima echipă, ținând cont că ardelenii sunt implicați cu șanse reale în cucerirea celui de-al 6-lea titlu consecutiv în SuperLigă. Farul Constanța și FCSB se află și ele la vârful clasamentului, cele 3 formații fiind despărțite de doar 3 puncte.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo