Dinamo și FCSB nu se vor întâlni în play-off, dar vor avea ocazia să își testeze forțele în semifinalele Cupei României. Ultima oară, cele două rivale s-au întâlnit în penultimul act al competiției în 2016, iar ”câinii” au trecut mai departe. În cealaltă semifinală se vor întâlni Sepsi și Poli Iași.
Partidele din tur se vor disputa pe 24 și 25 iunie, cele din retur pe 8 și 9 iulie. Astfel, duelul dintre Dinamo și FCSB se va juca joi, 25 iunie, de la ora 20:00, în timp ce Sepsi - Iași este programat miercuri, 24 iunie, de la ora 20:00. Câștigătoarea en-titre din Cupa României este Viitorul Constanța, care a fost eliminată în acest sezon, surprinzător, de Sănătatea Cluj, formația din Liga a 3-a.

Cupa României | Rezultatele din sferturi:

Fotbal
Mo Salah, gol cu bucurie întârziată în Brentford - Liverpool
ACUM 10 MINUTE
  • FC Hermannstadt - FCSB 1-2
  • Poli Iași - Universitatea Craiova 3-2
  • Petrolul Ploiești - Sepsi Sf. Gheorghe 0-1
  • Academica Clinceni - Dinamo 0-1

Dinamo, echipă afectată în mod direct de pandemia de coronavirus

Dinamo a fost prima echipă din România care a confirmat un caz de coronavirus la echipă. Săptămâna trecută am aflat că magazionerul de la Dinamo a fost depistat pozitiv. Acesta a fost izolat imediat de oficiali într-o cameră de la stadion, iar restul lotului s-a deplasat la Săftica. Antrenamentul care trebuia să aibă loc săptămâna trecută a fost anulat. S-a demarat deja o anchetă epidemiologică pentru a afla dacă magazionerul a intrat în contact cu jucători sau altcineva de la club.

Ce se întâmplă când se confirmă un caz de coronavirus în Liga 1

”În momentul în care ai un caz de COVID-19, îi izolezi pe cei care au fost contacţi şi se începe o anchetă epidemiologică. Echipa respectivă va fi supusă unei anchete epidemiologice, iar până la finalizarea anchetei acea echipă nu va fi programată.Vom încerca să găsim date pentru reprogramare, iar în cel mai rău caz, echipa respectiva va pierde meciul cu 0-3. În niciun caz nu se va întrerupe campionatul”, a declarat Justin Ştefan, secretarul general al LPF.

Premier League revine din 17 iunie la Eurosport!

Fotbal
Nici Salah, nici Mane! Diogo Jota și Jordan Henderson au făcut golul de 1-1 în Brentford - Liverpool
ACUM O ORĂ