Marius Șumudică pleacă de la Rapid după eșecul din Cupa României! Antrenorul a demisionat în fața fanilor

Rapid a fost eliminată, în această seară, în semifinalele Cupei României, după ce a pierdut în deplasare, cu scorul de 2-1, în fața celor de la FC Hermannstadt. După meci, antrenorul Marius Șumudică a demisionat de pe banca giuleștenilor.

Marius Șumudică

Credit imagine: Getty Images

FC Hermannstadt a învins-o în această seară, pe teren propriu, pe Rapid, cu scorul de 2-1, în prima semifinală a Cupei României, obținând biletele pentru ultimul act al competiției.
Echipa lui Marius Șumudică a fost condusă din minutul 16, dar a reușit să egaleze în minutul 85. Sibienii au obținut victoria apoi grație unui gol marcat în cel de-al patrulea minut de prelungiri.
În urma eliminării giuleștenilor din Cupa României, antrenorul a anunțat în fața suporterilor că va pleca de la echipă. Marius Șumudică se gândea să demisioneze, lucru pe care l-ar fi comunicat și jucătorilor, încă dinainte de meciul cu FC Hermannstadt.
"Băieți, vă mulțumesc frumos pentru tot ce ați făcut pentru echipa asta, ați fost senzaționali. Este greșeala mea. Eu, din momentul de față, nu mai sunt antrenorul Rapidului, vă doresc baftă în continuare și îmi cer scuze, eu ca antrenor.
Vă mulțumesc din suflet, este vina mea, mi-o asum, o să vină un alt antrenor care, probabil, o să facă mai multe. Vă mulțumesc!", le-a spus Marius Șumudică fanilor, conform Prima Sport.

Șumudică, OUT de la Rapid după eșecul din Cupa României

Imediat după meci, antrenorul le-a dat de înțeles jurnaliștilor prezenți la Sibiu că nu vrea să se grăbească și să facă vreo afirmație la cald, dar este limpede că se gândește să se despartă de echipă.
"E la cald, nu are rost. O să am o discuție cu echipa, cu patronii clubului și vom lua o decizie. Față de sezoanele trecute, am ajuns în semifinalele Cupei. Încă, în campionat, nu e totul jucat. Din păcate, ultimele jocuri arătăm rău. Va trebui să găsesc explicația", a declarat Marius Șumudică.
Rămâne de văzut dacă tehnicianul va decide să plece imediat de la Rapid sau dacă va continua pe banca giuleștenilor până la finalul acestui sezon, ținând cont că mai sunt doar 5 etape rămase de disputat în play-off.
Rapid, care e pe locul 6 în clasamentul SuperLigii, va mai juca în următoarele săptămâni cu FCSB (acasă), Universitatea Craiova (în deplasare), Dinamo (în deplasare), CFR Cluj (acasă) și "U" Cluj (în deplasare).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo