Dacă nu Neymar, atunci cine? Cine e al treilea cel mai bun jucător din generația lui Messi și Ronaldo

Lionel Messi și Cristiano Ronaldo au marcat ultimii 20 de ani din fotbalul mondial, remarcându-se drept cei mai buni jucători ai generației lor. Jurnaliștii de la Marca se întreabă acum, după transferul lui Neymar în Arabia Saudită, cine e al treilea cel mai bun fotbalist din ultimele decenii.

Lewandowski, Griezmann, Suarez, Neymar

Credit imagine: Eurosport

Lionel Messi și Cristiano Ronaldo s-au remarcat în ultimii 20 de ani ca fiind doi dintre cei mai buni fotbaliști din toate timpurile, fără doar și poate cei mai buni din generația lor.
Acest lucru este confirmat, printre altele, de numărul de trofee pe care cei doi și le-au adjudecat de-a lungul carierelor lor, ei dominând, de pildă, competiția pentru Balonul de Aur.
În această săptămână, jurnaliștii de la Marca au dat startul unei dezbateri cu privire la cine este al treilea cel mai bun fotbalist din generația lui Messi și Ronaldo.
Conform sursei citate, transferul lui Neymar în Arabia Saudită "marchează un înainte și un după în lumea fotbalului". Ibericii au notat că brazilianul, care a fost transferat de PSG pentru suma record de 222 de milioane de euro în 2017, a dovedit că se poate înscrie în cursa pentru locul 3 din topul celor mai buni fotbaliști din ultimele decenii.
Cu toate astea, evoluțiile sale de la PSG și lipsa de regularitate în jocul său nu i-au permis să-și consolideze poziția, iar acum jurnaliștii din Spania au selectat alți 11 fotbaliști pe care îi consideră candidați perfecți pentru locul 3 în topul celor mai buni jucători din generația lui Messi și Ronaldo.
Pe lista ibericilor, se află, printre alții, Andres Iniesta, Sergio Ramos, Xavi, Luis Suarez, Robert Lewandowski, Antoine Griezmann. Cei de la Marca au notat numărul de partide, goluri și assist-uri, dar și cele mai importante trofee câștigate de ei, lăsându-i pe cititori să-și aleagă favoritul.
Citește și:

"Candidații" aleși de Marca pentru locul 3 în topul celor mai buni din generația lui Messi și Ronaldo

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo