Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Dan Petrescu trage un semnal de alarmă înainte de Dinamo Zagreb: ”Avem nevoie de jucători noi”

Nicu Savin

Actualizat 20/08/2020 la 06:58 GMT+3

CFR a câștigat cu 2-0 meciul din Malta contra celor de la FC Floriana și va juca săptămâna viitoare cu Dinamo Zagreb, în turul II preliminar din Champions League. Chiar dacă jocul echipei lui Dan Petrescu nu a strălucit, acesta s-a declarat mulțumit la final.

Dan Petrescu, antrenorul lui CFR Cluj

Credit imagine: Eurosport

Antrenorul clujenilor a intrat după meci în direct la Digisport, unde a făcut câteva declarații cu privire la meciul din această seară, dar și despre ceea ce urmează pentru CFR.
"A fost un meci exact așa cum mă așteptam, foarte greu. O echipă agresivă, cu mulți sud-americani și un antrenor italian, care îi organizează foarte bine. Terenul sintetic, greu, cam ca și la Chiajna, cam așa au fost condițiile. Au jucat ofensiv, cu 2 atacanți foarte puternici și un decar bun în spatele lor. Ne-a fost foarte greu.", a spus Dan Petrescu despre partida din Malta.
Mai apoi, "SuperDan" a vorbit și depsre ceea ce urmează în Europa, adică de meciul cu Dinamo Zagreb: "Dacă spun eu că sunt o echipă foarte bună, o să îmi spuneți că exagerez, așa că vă las pe voi să o spuneți. Au jucători foarte valoroși și un buget foarte mare, dar presiunea e la ei. Așa cum pentru noi o înfrângere în această seară era un rezultat catastrofal, așa va fi și pentru ei dacă vor pierde cu noi."
s

Dan Petrescu: "Avem nevoie de jucători noi"

Antrenorul CFR-ului s-a plâns de subțirimea lotului și a declarat că are nevoie urgentă de întăriri: "Avem nevoie de jucători noi. Am fost la limită astăzi, cu 4 jucători U21. Cu Dinamo Zagreb, Omrani nu are nici o șansă să fie pe teren. Păun are și el șanse mici să fie recuperat. Djokovic a avut 2 teste negative și probabil va juca la Clinceni, deci va fi apt pentru meciul cu croații."
Întrebat despre evoluția lui Bălgrădean, Dan Petrescu a menționat că i-a fost teamă de felul în care va apăra acesta: "De ce să nu recunosc că mi-a fost frică cu Bălgrădean. Nu mai apărase de mult și mi-a fost frică. Dar a arătat că are valoare. Nu a avut cine știe ce de apărat, dar a ieșit bine pe centrări, a vorbit, a dat siguranță."
În final, Dan Petrescu și-a arătat nemulțumirea față de unele reguli impuse de UEFA: "Faptul că se joacă un singur tur e normal, pentru că nu ar fi fost timp să se joace tur-retur. Dar alte lucruri nu le înțeleg: de ce nu mai avem voie să facem 5 schimbări așa cum se procedează în Champions League? Sau de ce nu avem voie să avem 10 oameni pe bancă în loc de 6? Pandemia nu a trecut. Și iarăși nu înțeleg pe ce considerent meciul de azi s-a jucat pe un teren sintetic fără tribune, când în imendiata apropiere era un teren cu iarbă și cu tribune."
Întrebat în final despre echipa pe care o consideră favorită în finala Champions League, Dan Petrescu a răspuns: "Favorita mea e favorita tuturor, adică Bayern. Dar mulți îmi spuneau că Leipzig o să câștige cu PSG. Să nu uităm că PSG îi are în echipă pe Neymar, Mbappe și Di Maria."
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo