Daniel Pancu riscă să rateze EURO U21 din cauza suspendării, dar a fixat obiectivul echipei sale: "Vă spun de pe acum"

Daniel Pancu, selecționerul naționalei U21 a României, și-a pierdut cumpătul la meciul decisiv cu Elveția, de marți seara, a sărit la gâtul arbitrului și a fost eliminat înainte de minutul 30. Acum, acesta riscă să nu stea pe bancă la turneul final, competiție unde a trasat deja un prim obiectiv pentru elevii săi: ieșirea din grupe.

Daniel Pancu

Credit imagine: Eurosport

Naționala de tineret a României a reușit marți seara, în Giulești, să obțină calificarea la cel de-al patrulea Campionat European consecutiv, după succesul 3-1 cu Elveția, la capătul unei partide cu o miză foarte mare și cu tensiuni uriașe.
Selecționerul României U21, Daniel Pancu, și-a pierdut cumpătul după prima jumătate de oră a duelului, văzând că un elvețian primește doar cartonașul galben pentru un fault extrem de dur aplicat lui Louis Munteanu. Pancu a fost el avertizat cu roșu direct, după ce i-a cerut socoteală arbitrului chiar pe teren și riscă să rateze turneul final de vara viitoare.
Tricolorii s-au calificat la competiția care va fi găzduită de Slovacia, însă Daniel Pancu va primi o sancțiune dură pentru gestul regretabil de marți seara.
În mod normal, acesta ar urma să fie suspendat două meciuri, după ce a văzut cartonașul roșu direct, dar, având în vedere gravitatea celor întâmplate și modul în care a vrut să ceară socoteală, nu este exclus ca pedeapsa să crească la chiar 3, 4 sau 5 etape.
"Am spus că aceasta este cea mai mare emoție, meciul de la U21. Vor fi emoții mai mici la cei mari. La vară vor fi evenimente majore, campionatul U19 și U21. Vreau să îi felicit pe băieți, pe antrenori, pe toți care au pus umărul la această calificare. Am văzut Giuleștiul plin. Sunt jucători de viitor, care sper să facă față și la vară, acolo. Parcă încerc să îmi aduc aminte că ni se spunea brazilienii Europei.
Îl las pe Daniel Pancu să se bucure, o să discutăm la București, îmi face probleme acum. Cred că primește două etape de suspendare, nu știu. Trebuie să găsim un sistem prin care să comunice cu echipa. Cred că el a avut emoții că arbitrul nu va da cartonașul roșu. Arbitrul a dat roșu până la urmă. Cu dreptatea în mână, cauți apoi dreptate la comisiile de disciplină", a spus imediat după meciul de aseară Mihai Stoichiță, la Digi Sport.

Pancu, incert pentru Euro U21, a setat deja primul obiectiv al elevilor săi

La finalul partidei care a adus calificarea României U21 la turneul final de vara viitoare, Pancu a vorbit despre așteptările pe care le are de la elevii săi. Primul obiectiv creionat deja de selecționer este ieșirea din grupe, lucru pe care România nu l-a reușit la precedentul turneu final, în 2023, la ediția în care și Bucureștiul a găzduit câteva partide.
"A fost exact cum ne așteptam. Ultimul meci, cel mai greu, cel mai important. Jocul cu Elveția a fost cireașa de pe tort. Am meritat să câștigăm această grupă. 
Fotbalul îți întoarce nereușitele. Eu am ratat niște calificări cu echipa națională și, ușor, ușor încep să mi se întoarcă din postura de selecționer. Sper să fie doar prima realizare de genul acesta și fotbalul să-mi ofere satisfacții pe care nu le-am avut ca jucător.
Toate lumea a fost on fire. Chiar evit să mai fac remarci individuale. Doar în Finlanda am fost cumva... sunt jucători cu mare personalitate. 
Louis Munteanu e un jucător care este, încă, puțin întârziat. În mod normal ar fi trebuit să fie la prima echipă, din punctul meu de vedere. Dar cred că de acum încolo va dispărea de la noi, nu știu ce planuri are nea Mircea. 
Sunt momente minunate, pe care le merităm. Să ne bucurăm. De mâine începem să pregătim EURO 2025. Vă spun de pe acum că obiectivele mele sunt îndrăznețe și mari. Nu e doar ieșitul din grupe", a declarat Daniel Pancu, la PRO TV.
Campionatul European din 2025 va avea loc în Slovacia, în perioada 12-29 iunie, iar printre echipele care și-au mai adjudecat deja biletele pentru competiție se numără Spania, Germania, Portugalia, Anglia și Olanda. Tragerea la sorți a grupelor este programată pe 3 decembrie.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo