David Beckham, ridicat la rang de cavaler de Regele Charles al III-lea! Prima reacție a legendei lui Man. United

David Beckham a fost înnobilat cu titlul de cavaler de către Regele Charles al III-lea, marți, 4 noiembrie. Fostul căpitan al lui Manchester United și al naționalei Angliei a primit această titulatură ca semn de recunoaștere pentru contribuția sa în fotbalul englez și pentru actele sale de caritate.

Fotbalul: Povestea mea - Florin Bratu: "Cristi Borcea m-a păcălit să revin în România"

Sursa video: Eurosport

Fost mijlocaș al lui Manchester United și al naționalei Angliei, David Beckham a fost onorat în carul unei ceremonii desfășurate la Castelul Windsor. Actualul patron de la Inter Miami a primit titlul de cavaler, fiind înnobilat de Regele Charles.
Fostul internațional englez a fost însoțit la ceremonie de soția sa, Victoria, care de acum este cunoscută ca Lady Beckham, și de părinții săi. Acesta fusese inclus pe lista de onoruri încă din vară, cu ocazia zilei de naștere a Regelui Charles, conform Sky Sports.
"E o zi plină de mândrie pentru noi ca familie", a fost prima reacție a lui Beckham de după ceremonie: "Am crescut în estul Londrei, într-o familie umilă. Visul meu dintotdeauna a fost să devin fotbalist profesionist, să îmi reprezint țara, să joc pentru Manchester United.
Tot ce a venit pe lângă a fost minunat, dar să fiu onorat de cea mai importantă și respectată instituție a lumii este demn de mândrie. Monarhia a fost mereu foarte importantă pentru familia mea. Să fiu aici și să primesc titlul de cavaler din partea Majestății Sale este suprarealist", a completat Sir David Beckham, conform sursei citate.
Citește și:

Sir David Beckham, la rang de cavaler

Crescut de academia lui Man. United, Beckham a petrecut primii 10 ani ai carierei la echipa sa de suflet. Acesta a devenit unul dintre cei mai iubiți jucători din acea generație a "diavolilor roșii", sub comanda lui Sir Alex Ferguson.
Pentru el a urmat transferul uriaș la Real Madrid, Beckham făcând parte din primul "val" de "galactici" aduși pe Santiago Bernabeu. După 4 ani petrecuți la Madrid, englezul a fost primul care a lărgit orizonturile pentru fotbaliștii europeni, transferându-se în MLS, la L.A. Galaxy.
Până să se retragă, acesta a mai evoluat pentru AC Milan și PSG, echipă la care s-a retras din activitate în 2013. Beckham a bifat 394 de partide pentru Man. United, cu 85 de goluri marcate și 121 de assist-uri oferite. Acesta a ajuns la 115 selecții pentru naționala Angliei, în tricoul căreia a marcat de 17 ori.
"Fotbalul - Povestea mea" îl are ca invitat pe Florin Bratu și se vede sâmbătă, 8 noiembrie, la ora 20.45, pe Eurosport 1 (reluarea va putea fi urmărită duminică, de la 16.30). Fiecare ediție este apoi disponibilă și pe HBO Max.


Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo