Debuturile României în preliminariile CM. O singură dată am pierdut pe teren propriu
România începe astăzi drumul spre un nou Campionat Mondial. Ultima participare a avut loc în 1998, dar "tricolorii" sunt hotărâți să rupă acest "blestem".
Victor Pițurcă, singurul selecționer al României care a pierdut în debutul de acasă din preliminariile Campionatului Mondial
Credit imagine: Getty Images
România speră să revină la Campionatul Mondial, o performanță pe care nu a mai realizat-o din 1998, când "Generația de Aur" a reușit să ajungă până în optimile de finală. De atunci, echipa națională a ratat constant prezența la turneele finale mondiale, având doar două șanse concrete de calificare prin baraj, pierdute în fața Sloveniei, în 2001, și a Greciei, în 2013. În celelalte campanii de calificare, "tricolorii" nu au reușit să avanseze până la această fază.
În prezent, România este foarte aproape de a-și asigura locul la baraj, în proporție de 99%, datorită rezultatelor pozitive obținute în Nations League. În plus, șansele de calificare par promițătoare, mai ales datorită unei trageri la sorți favorabile. Din grupa de calificare fac parte Austria, Bosnia, Cipru și San Marino, adversari care, în teorie, oferă României o oportunitate excelentă de a obține un rezultat pozitiv.
Prima partidă a României va fi împotriva Bosniei, astăzi, de la ora 21:45, pe Arena Națională, iar cea de a doua se va disputa în San Marino, luni, de la ora 21:45.
Istoria ne face să fim optimişti înaintea debutului în preliminarii. De-a lungul timpului, o singură dată am început preliminariile cu o înfrângere când am jucat pe teren propriu primul meci, în 2008.
Debuturile României în preliminariile Campionatului Mondial
Calificată automat la Campionatul Mondial din 1930, România a participat la ediția următoare de preliminarii. Pe 29 octombrie 1933, "tricolorii" s-au deplasat în Elveția, unde au întâlnit reprezentativa locală. Grațian Sepi a deschis scorul şi a devenit primul jucător din istoria naționalei României care marchează în preliminarii. Ulterior, scorul a devenit 2-0, dar elvețienii au revenit în ultimele 15 minute şi au egalat, 2-2 fiind rezultatul final.
În preliminariile turneului final din 1938, România ar fi trebuit să întâlnească Egipt, dar reprezentativa africană s-a retras pe motiv că era luna Ramadanului. Acest moment a fost unul dintre cele două în care o echipă s-a retras înaintea meciului de debut al României în preliminariile CM. "Tricolorii" nu s-au prezentat la disputa cu Italia, din calificările pentru ediția organizată în 1962, fotbalul românesc fiind "pedepsit" de Alexandru Bârlădeanu, fost preşedinte FRF şi un comunist convins. Motivul a fost forma proastă a naționalei, România ratând prezențele la precedentele ediții de Campionat European şi Jocuri Olimpice.
Prima dată când România a obținut o victorie la debutul în preliminarii s-a întâmplat pe 16 iunie 1957, în Grecia, scor 2-1. De notat este că România a debut pe teren străin şi la patru din următoarele şase ediții ale calificărilor, dar nu a mai reuşit să câştige. Următoarea victorie în deplasare a venit abia în 1988, 3-1, împotriva Bulgariei.
Calificările ediției din 1966 a marcat şi primul debut pe teren propriu. România a învins-o fără drept de apel pe Turcia, scor 3-0. După cum am remarcat mai sus, "tricolorii" debutau foarte slab în preliminarii, în cazul în care meciul avea loc pe teren străin. De-a lungul istorie, lucrurile au stat diferit când am început calificările "acasă". România nu a primit niciun gol la debutul pe teren propriu până în 2004, iar singura înfrângere a venit în 2008, acel 0-3 de tristă amintire de la Cluj-Napoca, împotriva Lituaniei.
O situație aparte a avut loc în 1950. Toate tările din spatele "Cortinei de Fier", cu excepția Yugoslaviei, au refuzat să participe, în vreme ce altele încă îşi reveneau după război. Astfel, România nu a intrat în preliminarii.
Debuturile României în preliminariile Campionatului Mondial:
- Elveția - România 2-2, 29 octombrie 1933 - CM 1934
- România - Egipt W/O - CM 1938
- W/O - CM 1950
- Cehoslovacia - România 2-0, 14 iunie 1953 - CM 1954
- Grecia - România 1-2, 16 iunie 1957 - CM 1958
- Italia - România W/O - CM 1962
- România - Turcia 3-0, 2 mai 1965 - CM 1966
- Portugalia - România 3-0, 27 octombrie 1968 - CM 1970
- Finlanda - România 1-1, 20 septembrie 1972 - CM 1974
- România - Spania 1-0, 16 aprilie 1977 - CM 1978
- Norvegia - România 1-1, 24 septembrie 1980 - CM 1982
- Irlanda de Nord - România 3-2, 12 septembrie 1984 - CM 1986
- Bulgaria - România 1-3, 19 octombrie 1988 - CM 1990
- România - Insulele Feroe 7-0, 6 mai 1992 - CM 1994
- România - Lituania 3-0, 31 august 1996 - CM 1998
- România - Lituania 1-0, 3 septembrie 2000 - CM 2002
- România - Finlanda 2-1, 18 august 2004 - CM 2006
- România - Lituania 0-3, 6 septembrie 2008 - CM 2010
- Estonia - România 0-2, 7 septembrie 2012 - CM 2014
- România - Muntenegru 1-1, 4 septembrie 2016 - CM 2018
- România - Macedonia de Nord 3-2, 25 martie 2021 - CM 2022
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)