Decăderea lui Vinicius. Aparentul motiv pentru forma sub așteptări a brazilianului

Vinicius trece printr-o formă destul de slabă și nu a reușit să fie decisiv nici în finala cu Barcelona. Luând în considerare statisticile, se pare că motivul pentru decăderea brazilianului este dezamăgirea ratării Balonului de Aur.

Vinicius

Credit imagine: Getty Images

După eliminarea din Champions League, Real Madrid a ratat și câștigarea Cupei Regelui Spaniei, pierzând finala cu Barcelona, scor 2-3, sâmbătă seară.
Titular la campioana Europei a fost Vinicius, care a ieșit de pe teren în minutul 89, accidentat. Cât timp s-a aflat pe gazon, brazilianul s-a remarcat doar la dubla ocazie ratată în debutul reprizei secunde, atunci când Szczesny a demonstrat din nou că este unul dintre cei mai buni portari ai lumii.
Astfel, Vinicius nu a reușit să fie decisiv și este departe de forma arătată în debutul sezonului. Atacantul lateral a marcat un singur gol și nu a oferit vreo pasă decisivă în ultimele șase meciuri, cifre foarte slabe pentru un jucător de calibrul său.
Cauza principală pentru decăderea lui Vinicius pare a fi ratarea unui obiectiv personal foarte important și anume câștigarea Balonului de Aur. După cum bine se știe, în momentul în care s-a aflat că Rodri va primi trofeul, Vinicius nu s-a prezentat la gală, iar conducerea, staff-ul și jucătorii de la Real Madrid au luat aceeași hotărâre, în semn de solidaritate cu brazilianul.
Deși Vinicius a scris pe rețelele de socializare, imediat după ce Rodri a câștigat trofeul: "Dacă e nevoie, am să fac de 10 ori mai mult. Ei nu sunt pregătiți", pierderea Balonului de Aur se pare că l-a afectat pe Vinicius. Înainte de anunțarea câștigătorului, vedeta de la Real Madrid avea o medie de 0.87 goluri/pase decisive pe meci, iar de atunci și până acum, media este de 0.59 pe meci.
Cotat la 200 de milioane de euro pe Transfermarkt, Vinicius a evoluat la Flamengo, între 2017 și 2018, iar ulterior a fost achiziționat de Real Madrid în schimbul sumei de 46 de milioane de euro.
De când a ajuns în Spania, atacantul lateral brazilian a marcat 105 goluri și a oferit 79 de pase decisive în 313 partide. În plus, el are la activ șase reușite în 39 de selecții pentru naționala țării sale.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo