Decizie finală luată de Real Madrid! Fundașul spaniol care va ajunge la câștigătoarea Champions League

Real Madrid se confruntă cu probleme grave în defensivă după accidentările din ultima perioadă. În acest moment, doar Rudiger și Asencio sunt fundașii centrali de meserie pe care Carlo Ancelotti îi are la dispoziție, astfel că deținătoarea Champions League este nevoită să caute soluții în periaoda de mercato.

Aymeric Laporte la naționala Spaniei

Credit imagine: Getty Images

Victoria obținută de Real Madrid cu Osasuna, scor 4-0, a fost marcată de probleme cu accidentările. Rodrygo, Eder Militao și Lucas Vasquez nu au mai putut continua meciul după mai puțin de o repriză, iar veștile în cazul fundașului brazilian nu sunt deloc bune.
Eder Militao ar urma să nu mai joace în acest sezon, astfel, oficialii campioanei Europei au început căutările pentru un înlocuitor. Se pare că, după mai multe variante pe care le-au avut pe masă, cei de la Real Madrid au luat o decizie finală.
Conform jurnalistului italian Fabrizio Romano, Aymeric Laporte este fundașul pe care spaniolii vor să îl transfere. El va fi monitorizat cu atenție în perioada următoare, iar dacă va continua să aibă evoluții bune ar urma să semneze cu Real Madrid.
În vârstă de 30 de ani, Aymeric Laporte a evoluat de-a lugul carierei la Basconia, Athletic Bilbao, Manchester City și Al Nassr. Fundașul cu 39 de selecții naționala Spaniei a ajuns în Arabia Saudită în vara anului trecut. De atunci, Laporte a evoluat în 54 de meciuri și a înscris de șapte ori.

Trent Alexander-Arnold va ajunge și el la Madrid

Imediat după accidentarea lui Dani Carvajal, care va reveni abia în sezonul viitor, la Real Madrid s-a dat alarma. Căpitanul echipei va împlini în iarnă 33 de ani şi, după o asemenea operaţie complicată, nimeni nu garantează că va mai reveni la nivelul său maxim.
În plus, trupa lui Ancelotti e descoperită în acea zonă, Lucas Vazquez, care între timp s-a accidentat şi el, fiind singura soluţie pentru tehnicianul italian. Dar nici această opţiune nu e una excelentă, în condiţiole în care ibericul are 33 de ani şi e reprofilat din "aripă".
Ca atare, Florentino Perez a încercat să profite de situaţia de la Liverpool, unde Alexander-Arnold refuză să semneze prelungirea scadentă în vara viitoare, dorind o nouă provocare în carieră. Președintele blanco spera că îl va achiziţiona pe fundașul englez în ianuarie, contra unei sume modice de bani, dar s-a văzut stopat de refuzul oficialilor de pe Anfield, care încă mai sperau că Trent va prelungi.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo