Femeile din Iran au luat cu asalt casele de bilete înainte de confruntarea de pe stadionul "Azadi". Prima serie pusă la vânzare s-a epuizat în mai puțin de o oră și a fost nevoie de bilete suplimentare pentru a face față cererii accelerate. Cel puțin 3500 de femei vor lua parte la meciul Iran - Cambodgia, pe o arenă care poate găzdui 100.000 de spectatori.
Partida de joi din preliminariile Campionatului Mondial va reprezenta o premieră după 40 de ani. Interzicerea femeilor pe stadioanele din Iran nu este scrisă în lege, dar a fost respectată cu strictețe din anul 1979, când a avut loc Revoluția Islamică. Foarte rare au fost excepțiile în care accesul femeilor a fost permis în tribune, iar acesta într-un număr extrem de restrâns. Aproximativ 100 de femei au intrat pe stadion la amicalul dintre Iran și Bolivia din urmă cu un an. După acel eveniment, procurorul general al Iranului a declarat că acest lucru nu se va mai repeta.
https://i.eurosport.com/2019/09/20/2680180.jpg
Liga
Ancelotti a răbufnit după meciul Realului din Cupa Regelui: "Trebuie să se trezească! E o prostie"
ACUM 19 MINUTE

Sarah Khodayari a murit după ce a încercat să intre la un meci

Ordinul FIFA de a permite accesul femeilor pe stadioanele din Iran a venit ca urmare a incidentului tragic de pe 8 septembrie, când o femeie a încercat să intre îmbrăcată în haine bărbatești la un meci de fotbal. Sahar Khodayari a fost amenințată cu închisoarea din cauza nerespectării legii, iar în disperarea sa, femeia de 29 de ani a decis să își dea foc.
Moartea lui Sarah Khodayari, cunoscută ca "Blue Girl", a reprezentat picătura care a umplut paharul în conflictul dintre mișcarea "Open Stadiums" și sistemul legislativ al Iranului. "Open Stadiums" a început în 2005 ca un protest organizat de câteva femei din Iran în fața stadionului "Azadi", în timpului unu meci al naționalei. După aproape 15 ani, protestul s-a transformat într-o întreagă mișcare națională pentru drepturile femeilor și a culminat cu o victorie colosală. Din păcate, a fost nevoie de moartea unui om pentru ca schimbarea să apară.
https://i.eurosport.com/2019/09/22/2681455.jpg

Unde vor sta femeile la meciul Iranului

La meciul Iranului, femeile vor avea locuri speciale, într-un sector separat de restul stadionului și păzit de 150 de polițiste. Jurnalista Raha Poorbakhsh va fi una dintre femeile care se vor bucura pe viu de un meci, după aproape 40 de ani.
"Încă nu-mi vine să cred că se va întâmpla asta! După mulți ani în care am lucrat în domeniu și am urmărit meciurile de la TV, acum voi avea șansa să fiu acolo!", a declarat cu entuziasm jurnalista.
Meciul dintre Iran și Bahrain va intra în istorie, indiferent de rezultatul din teren. Lupta a fost deja câștigată. Momentan, femeile vor fi tratate special în tribune, dar asta nu înseamnă că lucrurile vor rămâne așa. Din 2005 și până astăzi s-au schimbat multe lucruri, datorită unor oameni care s-au dedicat în întregime scopului. Meciul de pe stadionul "Azadi" (Libertate) va fi în primul rând pentru ei și pentru lupta pe care au dus-o.
Premier League
Who’s better | Kepa vs Lloris, duelul etapei cu numărul 23 din Premier League
ACUM 2 ORE
Copa del Rey
Barcelona, out din Cupa Regelui! Catalanii au pierdut la Bilbao, după prelungiri
ACUM 8 ORE