Denis Alibec, în vizorul unei echipe importante din SuperLiga! Mutarea s-ar putea produce în pauza de iarnă

Având viitorul incert la FCSB, Denis Alibec ar putea ajunge la o altă echipă din SuperLiga. Radu Constantea, președintele Universității Cluj, a spus despre atacantul campioanei României că este un jucător interesant pentru toate formațiile din SuperLiga. El a menționat că situația va fi analizată la iarnă, rămânând de văzut dacă mutarea se va materializa.

Fotbalul: Povestea mea - Iulian Miu: "I-am făcut cea mai tare farsă lui Pițurcă"

Sursa video: Eurosport

Revenit în această vară la FCSB, Denis Alibec nu a înregistrat prestațiile scontate, dezamăgind constant în tricoul campioanei României.
Aportul scăzut al atacantului se reflectă în rezultate, echipa pregătită de Elias Charalambous fiind în afara zonei de play-off cu o etapă rămasă de disputat în turul SuperLigii.
Intrat în conflict cu suporterii după înfrângerea cu Metaloglobus, Alibec a înscris un singur gol în acest sezon, din penalty, în meciul din Cupa României cu divizionara secundă Gloria Bistrița.
Părând că nu mai poate să se ridice la forma de altădată, atacantul ajuns la 34 de ani are toate șansele să își facă bagajele în pauza de iarnă, un club important din SuperLiga ia în calcul aducerea acestuia.

"U" Cluj, viitoarea destinație a lui Denis Alibec?

Radu Constantea, președintele Universității Cluj, a fost întrebat despre posibila aducere a lui Alibec în Ardeal. Oficialul nu a negat acest scenariu, menționând că pentru orice echipă din România atacantul este un jucător interesant și a specificat că nu poate comenta mult despre acest lucru, Alibec aflându-se sub contract cu o altă formație.
Constantea a spus totuși că vor fi schimbări la "U" Cluj în pauza de iarnă, urmând să se analizeze inclusiv situația lui Alibec și rămâne de văzut dacă veteranul va ajunge sub comanda lui Bergodi.
"Vor fi schimbări în iarnă, dar vom face analize. Alibec e interesant pentru orice echipă din campionat. E jucătorul lor și nu pot comenta acum.
Vom analiza situația sa în iarnă, alături de tot stafful, dar e prematur să vorbim", a declarat Radu Constantea, conform iamsport.
  • "U" Cluj se află pe locul 9 în SuperLiga, cu 17 puncte, având o lungime peste FCSB, ocupanta poziției a 10-a.
Cotat la 600.000 de euro pe Transfermarkt, Denis Alibec a evoluat de-a lungul carierei, pe lângă FCSB, la Farul Constanța, Inter, Mechelen, Viitorul Constanța, Bologna, Astra Giurgiu, Kayserispor, CFR Cluj, Atromitos și Muaither.
Începând cu 2015, atacantul central a înscris șase goluri în 45 de selecții pentru naționala României.
"Fotbalul - Povestea mea" îl are ca invitat pe Iulian Miu și se vede sâmbătă, 1 noiembrie, la ora 20.45, pe Eurosport 1. Fiecare ediție este apoi disponibilă și pe HBO Max.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo