Dennis Man, erou în Olanda, după o săptămână de vis! Anunţul făcut de român

Dennis Man a fost printre cei mai buni de pe teren în partida Zwolle - PSV 0-4, reuşind primul său gol în Olanda, dar şi un assist. La final, siteul oficial al clubului a realizat un scurt interviu cu eroul partidei, în care românul a dat dovadă de mult bun simţ, dar şi de determinare.

Dennis Man, în Zwolle - PSV 0-4

Credit imagine: Getty Images

Fotbalistul român Dennis Man a marcat primul său gol pentru PSV Eindhoven, în meciul câştigat de campioana Olandei cu scorul de 4-0 în deplasare cu PEC Zwolle, sâmbătă, în etapa a opta din Eredivisie. Man a înscris în minutul 40, cu un şut din careu, dar a oferit şi o pasă de gol pentru Joey Veerman (67), celelalte reuşite ale trupei lui Peter Bosz purtând semnăturile lui Ismael Saibari (23), şi Ryan Flamingo (90+2).
Atacantul român a evoluat 80 de minute, acesta fiind al patrulea său meci în Eredivisie. Zwolle a jucat din minutul 62 în zece oameni, Tristan Gooijer fiind eliminat.
La finalul disputei de sâmbătă, internaţionalul nostru a oferit un scurt interviu pentru siteul oficial al lui PSV, în care a vorbit despre cât de importantă a fost prestaţia sa pentru moral, dar şi despre adaptarea la fotbalul din Ţările de Jos.
"Să marchezi sau să îţi ajuţi colegii cu o pasă decisivă e mereu important pentru moralul unui jucător. Azi (n.r. sâmbătă) sunt foarte fericit că le-am reuşit pe amândouă, sper să continui în această notă.
Primele mele meciuri la PSV puteau fi mai bune, dar a fost nevoie de o perioadă de adaptare, pentru că am sosit într-o ţară nouă, a trebuit să mă obișnuiesc cu echipa şi noii colegi. Dar lucrez din greu pentru a face paşi înainte, îmi ştiu calitățile şi sunt convins că pot ajuta pe PSV", a spus Man după prestaţia cu Zwolle, citat de siteul oficial al clubului.

Dennis Man, săptămână de vis: înainte de a da gol şi assist la Zwolle, a debutat în Champions League.

La mijlocul acestei săptămâni, PSV a obţinut primul punct în noua ediţie de UCL, obţinând un egal mare pe terenul lui Leverkusen, 1-1, iar internaţionalul nostru a prins pe teren ultimele 20 de minute ale disputei.
A fost debutul lui Man în cea mai importantă competiţie inter-cluburi din lume, prilej pentru atacantul de bandă să recunoască faptul că se simte împlinit, orice puşti visând când se apucă de fotbal să audă imnul Ligii Campionilor.
"De când eşti puşti, visezi la un astfel de moment. Sunt foarte fericit că am jucat în UCL şi sper să îi demonstrez antrenorului că merit şi alte oportunităţi, în viitor. Voi munci din greu pentru asta", a mai spus internaţionalul român.
Olanda e diferită de Italia, dar sunt fericit aici. Eu şi familia mea suntem foarte fericiţi aici | Dennis Man.
Pentru Man urmează meciurile de la naţională (amicalul cu Moldova şi partida din preliminariile CM, contra Austriei), atacantul de bandă cu 10 goluri în 39 de partide pentru prima reprezentativă fiind, bineînţeles, între cei 28 de fotbalişti convocaţi de selecționerul Mircea Lucescu.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo