Depay a semnat cu o echipă din afara Europei! Anunțul lui Koeman despre viitorul atacantului
Atacantul olandez Memphis Depay a semnat un contract pe doi ani cu clubul brazilian de fotbal Corinthians, după ce internaționalul s-a despărțit în iulie de Atletico Madrid, a anunțat, luni, gruparea paulista.
Memphis Depay of Netherlands during the UEFA EURO 2024 semi-final match between Netherlands and England at Football Stadium Dortmund on July 10, 2024 in Dortmund, Germany.
Credit imagine: Getty Images
Termenii tranzacției nu au fost anunțați oficial, dar presa locală a relatat că Depay ar fi semnat o înțelegere în valoare de 70 de milioane de reali (12,54 milioane de dolari).
Depay (30 de ani) are 46 de goluri marcate în 98 de apariții pentru reprezentativa Olandei, dar nu a fost inclus în lotul pentru meciurile de luna aceasta din Liga Națiunilor.
Selecționata antrenată de Ronald Koeman a învins Bosnia-Herțegovina cu 5-2, sâmbătă, iar marți joacă împotriva Germaniei, de la ora 21:45, pe Johan Cruijff Arena.
Transferul în Brazilia nu-l scoate din atenția lui Koeman
Koeman a confirmat că plecarea lui Depay în America de Sud nu va afecta șansele sale de a fi convocat la națională.
"Nu am fost de acord cu transferul lui Steven Bergwijn în Arabia Saudită, dar cazul lui Memphis e diferit", a afirmat Koeman, luni.
"Nivelul ligii braziliene este diferit, așa că el încă poate face parte din echipa națională, dar va depinde de forma sa și dacă va atinge nivelul său obișnuit", a transmis selecționerul.
Depay și-a început cariera la PSV Eindhoven și a mai evoluat la Olympique Lyon, FC Barcelona și Manchester United. A adunat 31 de apariții în sezonul trecut la Atletico Madrid în toate competițiile, marcând 9 goluri.
Sursa: AGERPRES
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)