De la Cholito la Cholo

Termenul de cholo era folosit inițial ca insultă pentru oamenii latino-americani din clasa muncitoare, dar pe parcursul timpului însemnătatea s-a schimbat. Acum este de obicei folosit în sens pozitiv, pentru a spune despre cineva că este dur, descurcăreț și că are „înțelepciunea străzii”.
Diego Simeone s-a născut pe 28 aprilie 1970 în cartierul Palermo din Buenos Aires. Mama sa era coafeză iar tatăl vânzător iar lui micul Diego nu i-a lipsit nimic. El a învățat însă de mic importanța muncii. Totodată, Diego a crescut într-o perioadă glorioasă pentru fotbalul argentinian, naționala câștigând Campionatul Mondial în 1978 și 1986. Simeone era hotărât de mic să fie fotbalist, chiar dacă lumea râdea de el când spunea asta public.
Romanian Liga I
Trică a răbufnit după remiza cu Dinamo! "Du-te la tine în țară! Păcălești fotbalul și pe mine!"
ACUM 2 ORE
https://i.eurosport.com/2016/05/02/1847332.jpg
După ce și-a perfecționat stilul de joc pe străzi, Simeone a mers la academia celor de la Velez Sarsfield în 1985 iar acolo antrenorul, Oscar Nessi, l-a poreclit „Cholito” datorită stilului combativ și atitudinii dure cu care juca. Porecla a rămas dar s-a metamorfozat în timp, pe măsură ce Simeone s-a maturizat.
Pe măsură ce a crescut la Velez, Simeone a trecut de la „Cholito” la „Cholo”, devenind un mijlocaș dur și stăpân pe zona sa de teren. Întrebat ulterior care este cea mai mare calitate a sa, Simeone a răspuns: „Perseverența. Mereu am cerut mult de la mine, mi-am setat obiective și am încercat să le îndeplinesc fără să fiu distras. De asemenea, îmi știu calitățile dar și slăbiciunile. Întotdeauna am încercat să-mi ascund slăbiciunile”. Simeone a jucat apoi în Europa la Sevilla, Inter, Lazio sau Atletico Madrid însă stilul său de joc nu s-a schimbat deloc. Cholo este însă cunoscut mai degrabă pentru ceea ce a urmat.
https://i.eurosport.com/2020/02/17/2778942.jpg

Atletico Madrid și războiul cu tiki taka

După perioade petrecute ca antrenor în Argentina la Estudiantes, River Plate sau San Lorenzo, Simeone s-a întors în 2011 în locul în care s-a simțit mereu cel mai bine: pe Vicente Calderon, la Atletico Madrid.
Contextul era unul special. Simeone revenise în Spania chiar în era „tiki-taka”. Pasele multe și scurte dominau peisajul fotbalistic spaniol. Naționala câștigase Euro 2008 și Campionatul Mondial din 2010 jucând tiki-taka; Barcelona câștigase trei titluri consecutive și două Champions League într-un stil similar. Ambele echipe erau lăudate și copiate, ridicate pe un piedestal drept dovadă că fotbalul se poate juca frumos. Trebuie să fie jucat așa, nu există alternativă. Nu doar pasele contau, bineînțeles. O linie defensivă avansată, un pressing intens dar și rotația jucătorilor pe teren, dar felul în care „curgea” mingea de la un jucător la altul lua ochii fanilor.
Cum Barcelona era deja „regina fotbalului” și Real Madrid avea oricând la dispoziție bugetul pentru a cumpăra cei mai mari fotbaliști din lume, cea mai bună opțiune pentru Simeone la Atletico a fost să uite de estetică sau popularitate și să se concentreze pe ce ar fi eficient. Nu o să câștige trofee pentru stilul lor de joc iar Atletico va primi cu brațele deschise această luptă cu cluburile mari, fiind dintotdeauna un club de „underdogs”.
https://i.eurosport.com/2019/02/21/2527956.jpg
După doar cinci luni, rezultatele erau deja acolo. Atletico a încheiat sezonul pe locul cinci și a câștigat Europa League. Apoi, în primul său sezon complet, Atletico a terminat pe locul trei și a câștigat Copa del Rey, învingând Real Madrid în finală. Iar în 2013/2014, imposibilul s-a produs. Atletico a câștigat campionatul pentru prima oară din 1996 și a ajuns în finala Champions League, pe care au pierdut-o însă în fața lui Real. Dintr-odată, în Spania, nu mai era un concurs în doi, ci în trei. Simeone a schimbat peisajul fotbalistic spaniol pentru totdeauna.
https://i.eurosport.com/2018/08/16/2398967.jpg

Stilul non-conformist care a adus gloria

Filosofia învățată de Simeone încă din primele sale zile ca profesionist în Argentina a rămas cu el toată viața. Cel mai important lucru era munca.
„Efortul nu este negociabil. Nu câștigă mereu cei mai buni, ci aceia care nu renunță la luptă și au încredere în ceea ce fac”, afirma argentinianul la sosirea în Madrid. Iar aceste principii au fost ascultate cu sfințenie de fotbaliștii săi, care au dat 100% pe teren și au alergat din primul minut până în ultimul. Toată lumea e implicată, indiferent de nume iar Simeone nu va accepta niciodată ca cineva să nu își îndeplinească și îndatoririle defensive, de exemplu. Echipa este întotdeauna mai importantă decât individul, în ochii lui Cholo.
Știind că se luptă cu echipe uriașe, Simeone a pus preț pe organizare și disciplină. Argentinianul a prioritizat mereu eficiența în fața frumuseții. Așezând echipa într-un clasic 4-4-2, Simeone le cere jucătorilor să stea aproape unii de alții și să aglomereze mijlocul terenului pentru a forța adversarii să se ducă în flancuri unde se poate crea densitate în jurul celui care are posesia. Atletico nu riscă aproape niciodată iar defensiva madrilenilor a fost sezoane la rând una dintre cele mai bune din lume.
https://i.eurosport.com/2019/04/07/2560192.jpg
Arma letală din punct de vedere ofensiv este contraatacul. Imediat ce mingea este recuperată, madrilenii pornesc în atac fără ezitare, cu ritm, viteză și determinare. Scopul e să se ajungă cât mai repede la poarta adversă, cheia oricărui contraatac. Ritmul crește în ultimii 30 de metri iar acest stil este atât eficient cât și spectaculos, pentru a contracara stereotipul că echipa lui Simeone este „plictisitoare”.
Cholo este unul dintre cei mai controversați antrenori de pe mapamond atât din cauza stilului de joc cât și din cauza atitudinii sale directe, însă un lucru este sigur: fotbalul nu ar fi la fel fără Diego Simeone.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Romanian Liga I
Mircea Rednic, la un pas de despărțirea de Dinamo! Ce a spus după remiza cu FC U Craiova
ACUM 2 ORE
Romanian Liga I
Remiză albă între Dinamo și FC U Craiova! "Câinii roșii" au ajuns la 14 meciuri fără victorie
ACUM 3 ORE