UPDATE | Suporterii dinamoviști nu se pot împăca cu gândul că echipa lor favorită a retrogradat și au rămas pe stadion pentru a le cere socoteală jucătorilor. Fanii sunt singurul motiv pentru care Dinamo nu a intrat în faliment, iar dezamăgirea este imensă.

Fanii lui Dinamo, furioși după ce echipa a retrogradat în Liga a 2-a: "Rușine! Rușine!

UPDATE | Fanii lui Dinamo au digerat cu greu cea mai mare contraperformanță din istoria clubului și forțele de ordine au folosit gaze lacrimogene pentru a-i tempera pe cei care voiau să intre pe teren la finalul partidei. Din păcate, jucătorii lui U Cluj au fost prinși la mijloc și se vede clar că substanțele folosite de jandarmi îi afectează.
Premier League
Cristiano Ronaldo a cerut clubului Manchester United să-l lase să plece! Motivul portughezului
ACUM 2 ORE

Imagini incredibile din Ștefan cel Mare! Jucătorii lui U Cluj, gazați de jandarmi

Dinamo a retrogradat pentru prima dată în istoria sa în Liga a 2-a. Inevitabilul s-a produs după mai mulți ani de agonie a clubului din Ștefan cel Mare. "Câinii" au fost ocrotiți de șansă în acest sezon și au ajuns la baraj pentru că Academica Clinceni și Gaz Metan Mediaș au intrat în colaps financiar și au retorgradat direct.
Totuși, echipa care a terminat pe locul 3 în a doua divizie s-a dovedit o nucă prea tare pentru formația lui Dusan Uhrin. U Cluj a câștigat în tur cu 2-0, iar la retur s-a mulțumit să apere acel avantaj. Ardelenii au deschis scorul cu un gol norocos, dar au fost egalați repede și meciul a avut suspans până spre final, însă Dinamo nu a reușit să treacă în avantaj, deși a avut ocazii, iar speranțele s-au năruit odată cu scurgerea timpului.
S-a terminat 1-1 și Dinamo va juca în sezonul viitor în al doilea eșalon.
În schimb, U Cluj revine pe prima scenă după 7 ani petrecuți în Liga a 2-a. Prima ligă a pierdut așadar o echipă de mare tradiție, dar a câștigat o alta. În sezonul viitor, eternul derby al fotbalului românesc, Steaua - Dinamo, se va juca pentru prima dată în liga secundă. Alfel, derby-ul Clujului dintre U și CFR va fi din nou un punct de atracție la cel mai înalt nivel din fotbalul autohton.
UPDATE | Forțele de ordine s-au mobilizat pe stadionul din Ștefan cel Mare, de frica fanilor, care ar putea fi furioși și ar putea încerca să pătrundă pe stadion.
https://i.eurosport.com/2022/05/29/3383825.png

Dinamo - U Cluj 1-1 LIVE SCORE

UPDATE | Fluier final în Ștefan cel Mare! Dinamo și U Cluj au remizat, scor 1-1, iar cele două echipe vor face rocada între Liga 1 și Liga a 2-a.
UPDATE | Cosmin Matei a fost aproape de un gol fabulos în minutul 59. Acesta a trimis de la distanță un lob superb, dar mingea s-a oprit în bară. Dinamo atacă cu toate liniile, dar U Cluj absoarbe fără mari probleme presiunea pusă de gazde.
UPDATE | E pauză în Ștefan cel Mare. Dinamo și U Cluj sunt la egalitate, 1-1, iar jucătorii lui Dusan Uhrin au nevoie de două goluri în partea secundă pentru a trimite meciul în prelungiri.
UPDATE | Meciul din "Groapă" este unul savuros. U Cluj a deschis scorul în minutul 17, prin Tescan, care a trimis un șut de la aproximativ 30 de metri lateral dreapta, care l-a surprins pe Eșanu. Dinamo a egalat după numai 3 minute prin Vlad Morar, care a fructificat o pasă a lui Matei.
Fanii dinamoviști încearcă să facă tot posibilul pentru a-și ajuta favoriții să rămână în prima ligă.

Fanii lui Dinamo crează o atmosferă de zile mari la meciul cu U Cluj

UPDATE | A început partida dintre Dinamo și U Cluj. Fanii "câinilor" creează o atmosferă de zile mari, în ultimul meci pe Stadionul din Ștefan cel Mare.
https://i.eurosport.com/2022/05/29/3383729.jpg
Chindia Târgoviște și-a păstrat locul în Liga 1, după ce a trecut dramatic de Concordia Chiajna, la baraj. Ilfovenii câștigaseră turul barajului contra Chindiei Târgoviște cu 2-1, iar la meciul retur de la Ploiești au fost aproape să reziste până la final fără să ia gol.
Echipa lui Săndoi a dominat autoritar partida și a ratat câteva ocazii imense, dar se părea că meciul curge către o remiză albă. În minutul 90+1, Nasser Chamed a marcat cu capul după un corner și a trimis partida în prelungiri.
În reprizele suplimentare, tot Chindia a avut mai mult inițiativa, dar nu a mai găsit drumul spre gol și s-a ajuns la penalty-uri.
Citește și:

Chindia Târgoviște a rămas în Liga 1, după ce a câștigat barajul cu Concordia Chiajna, la penalty-uri

Dâmbovițenii au fost foarte siguri la execuții, iar Căbuz s-a aflat în zi de grație. Portarul Chindiei a parat execuțiile lui Nemanja Sokovic și Raul Palmeș și după două serii scorul era 2-0 pentru gazde, Iacob și Passaglia marcând. Chunchukov și Llullaku au înscris în serie a 3-a, dar Daniel Celea a transformat a 3-a lovitură a Chindiei și a închis meciul, scorul de la penalty-uri fiind 4-1.
Așadar, Chindia Târgoviște a scăpat ca prin urechiele acului de o retrogradare în liga secundă și va juca pentru al 4-lea an la rând în primul eșalon.
Momentan se știu 15 din cele 16 formații care vor juca în Liga 1 în sezonul viitor. Ultima dintre ele va fi U Cluj sau Dinamo, care se vor întâlni de la ora 21:00 în returul celuilalt meci de baraj. Ardelenii au prima șansă, după ce s-au impus cu 2-0 în tur, dar formația lui Uhrin va da cu siguranță totul pentru a evita prima retrogradare din istorie.
Partida dintre U Cluj și Dinamo va ptea fi urmărită în format LIVE SCORE pe eurosport.ro.
Premier League
"Liverpool are dreptul de a trece peste structura salarială pentru legenda Mo Salah"
ACUM 4 ORE
Serie A
La ce echipă a ajuns portarul Ionuț Radu? Luni va fi la antrenament!
ACUM 5 ORE