Dinamo – FC U Craiova 1-1, în prima etapă a grupelor Cupei României! Clasamentul grupei C

Dinamo și FC U Craiova au remizat în prima etapă a grupelor Cupei României, scor 1-1. Partida s-a jucat pe Arena Națională, iar roș-albii au preluat conducerea în prima repriză, fiind egalați în partea secundă, în urma unui penalty.

Dinamo - FC U Craiova. Sursa: GSP.

Credit imagine: Eurosport

Dinamo a primit vizita celor de la FC U Craiova în prima etapă a grupelor Cupei României. Cele două formații au remizat, scor 1-1, și se află în spatele Oțelului Galați, care a învins-o pe Zalău în primul meci, cu 4-1.
"Câinii" au avut prima ocazie după doar 5 minute. Ricardo Grigore a fost împins de public să tragă la poartă, dar Gurău a prins din doi timpi, după ce a fost aproape de a scăpa mingea în față.
În minutul 15, Abdallah a primit o pasă în flancul stâng și a avansat până la aproximativ 15 metri de poartă, de unde a trimis o toprilă. Mingea a lovit bara transversală și a căzut în fața liniei porții.
Dinamo a deschis scorul imediat după acea fază. Grigore a fost omul cu pasa, iar Amzăr a preluat perfect și a trimis din voleu la colțul lung, fără a-i da vreo șansă lui Gurău.
FC U Craiova a replicat abia la jumătatea primei reprize, în urma unei lovituri libere din partea dreaptă. Albu a centrat, iar Henriques a trimis cu capul, dar mingea s-a dus peste poarta lui Golubovic.
După o jumătate de oră, Abdallah a mai ratat o ocazie pentru gazde, de această dată de pe cealaltă parte, tot cu un șut pe colțul scurt. În minutul 35 a avut loc o fază interesantă. Gurău a văzut cartonașul roșu după ce a intervenit asupra lui Abdallah, dar arbitrul a revenit asupra deciziei deoarece jucătorul lui Dinamo se afla în offside.
Oltenii au primit un penalty în minutul 64, după ce Iglesias l-a faultat pe Bahassa. Francezul a trimis în forță pe centrul porții, învingându-l pe Golubovic pentru 1-1.
Dinamo – FC U Craiova s-a încheiat 1-1, iar cele două echipe se află în spatele Oțelului Galați în clasamentul grupei C. Zalău e pe ultimul loc, însă joi se va juca partida dintre FCSB și Bihor, care ar putea schimba ierarhia.
Citește și:

Dinamo – FC U Craiova: Echipele de start

Dinamo: Golubovic - Giafer, Patriche (C), R. Grigore - Moura, Larrucea, I. Roșu, Iglesias, Amzăr - Gregorio, Abdallah
Rezerve: Dujmovic, Lucas Alves, Politic, Borcea, Bordușanu, Al. Irimia, N. Roșu, Cr. Costin, Ghezali
FCU 1948 Craiova: Gurău - Compagnucci, Lacroix, D. Henriques, Mascarenhas - R. Negru, Buta, Albu, Van Durmen - Chițu, Blănuță
Rezerve: Mogoșanu, Achim, Ibrahim, Blidar, Vl. Pop, Baeten, Diamantis, Bahassa, Asamoah
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo