Clubul din Ucraina a anunțat că Rusin a fost primul care a avut manifestat simptomele noului coronavirus. La scurt timp după aceea, a început să se simtă rău și colegul său de cameră, Vantukh. Cei doi fotbaliști au făcut de urgență testul de Covid-19, iar rezultatele au ieșit pozitive.
În prezent, Rusin și Vantukh se află în izolare, în timp ce ceilalți jucători și membri ai clubului, inclusiv Mircea Lucescu, au primit rezultate negative.
"Antrenamentele continuă în regim normal. Clubul va monitoriza îndeaproape situația actuală și starea de sănătate a jucătorilor, antrenorilor și staff-ului administrativ.", au informat ucrainienii.
Premier League
Zinedine Zidane, marea șansă a lui Solskjaer
ACUM 36 MINUTE

Mircea Lucescu, noul antrenor al lui Dinamo Kiev

Mircea Lucescu s-a întâlnit cu jucătorii lui Dinamo Kiev în cantonamentul echipei, la scurt după ce a fost numit pe banca lui Dinamo Kiev.
În ciuda faptului că a fost foarte aproape să renunțe la o mai antrena pe Dinamo Kiev, Mircea Lucescu a fost întors din drum de președintele clubului, Igor Surkis. Tehnicianul român în vârstă de 75 de ani le-a ținut un discurs jucătorilor lui și le-a spus că timpul petrecut pe teren în meciurile oficiale depinde doar de ei. Lucescu a precizat că nu a urmărit echipa în ultima vreme, asta pentru că fotbalul din Ucraina nu se vede în România, astfel că toți vor porni cu aceeași șansă în ochii lui.
"Il Luce" a semnat un contract valabil pentru următoarele două sezoane, existând și opțiunea de prelungire pe încă un an:"Eu vreau să vă spun că am venit cu foarte multă plăcere aici. Nu v-am văzut prea mult pentru că în România nu se vedea campionatul. De aceea o să-mi fie mai dificil până vă voi cunoaște pe fiecare în parte. Pentru mine, toți începeți de la același nivel. Numai de voi depinde să stabiliți cine va intra pe teren. Voi da la toți posibilitatea să joace. Și eu iubesc un turnover pentru a putea menține echipa într-o stare de spirit foarte bună, astfel încât să poată, de la meci la meci, să se refacă, să joace, să câștige și cel mai important lucru este să creăm o atmosferă de prietenie și de satisfacție. Sunteți jucători care au un potențial extraordinar și care nu l-au exprimat. Eu vă rog să nu lăsați timpul să treacă. Ceea ce puteți face astăzi nu lăsați pe mâine", a spus Mircea Lucescu.

Mircea Lucescu, o legendă pentru Şahtior

Lucescu este unul dintre cei mai importanţi antrenori din istoria fotbalului ucrainean, el rescriind istoria pentru marea rivală a lui Dinamo, Şahtior.
Românul a fost pe banca echipei patronate de Ahmetov în perioada mai 2004 - ianuarie 2016. Lucescu a câștigat 22 de trofee cu echipa din Donețk în 12 ani, inclusiv Cupa UEFA (2009). "Il Luce" este deţinătorul recordului absolut al clubului în ceea ce privește longevitatea unui antrenor pe banca tehnică, dar este şi lider la capitolul meciuri jucate (555 partide).
Ligue 1
Messi, mină de aur pentru PSG. E aproape neverosimil cât a câștigat clubul într-o lună
ACUM O ORĂ
Romanian Liga I
Cum l-au convins dinamoviștii pe Deian Sorescu să rămână la echipă! Ce sumă de bani a încasat
ACUM 2 ORE