Astra avea avantajul unui gol, după victoria de la Giurgiu cu 1-0.

Prelungiri, după un gol în minutul 89

Dinamo a început mai bine meciul și a avut primele ocazii prin Morsay, Filip și Nemec, în timp ce Astra a replicat prin fostul dinamovist, Montini. Scorul la pauză a fost 0-0.
Premier League
Jimmy Greaves, cel mai bun marcator din istoria campionatului Angliei, a murit la 81 de ani
ACUM 13 MINUTE
Repriza a doua început tot cu Dinamo în atac, Nemec și Anton fiind responsabili cu ocaziile.
Golul lui Dinamo a venit abia în minutul 89, după o execuție frumoasă a lui Andrei Radu și meciul a intrat în prelungiri.
Cea de-a doua semifinală are loc mâine, între Viitorul Tg. Jiu și Universitatea Craiova. În tur, echipa de pe Oblemenco a câștigat clar cu 3-0.

Prima finalistă, decisă la penalty-uri

În cele două reprize de câte 15 minute niciuna dintre echipe nu a reușit să înscrie, astfel că meciul a fost decis la lovituri de departajare, care a adus în față doi portari tineri, Eșanu și Popa.
Pentru Dinamo, primul executant, care a și înscris, a fost fundașul Albentosa. Krpic a egalat fără emoții pentru Astra.
Fabbrini a înscris și el cu siguranță și a readus-o pe Dinamo în avantaj. Wuthrich a egalat din nou pentru Astra.
Paul Anton a înscris pentru 3-2, în timp ce Vali Gheorghe a lovit bara transversală.
Ricardo Grigore a făcut 4-2 pentru Dinamo, iar Canadjija a menșinut suspansul, înscriind și el, pentru 4-3.
Mihaiu ratează pentru Dinamo, dar lovitura de la 11 metri s-a repetat pentru că portarul Astrei nu a stat pe linia porții. Popa a apărat din nou lovitura lui tânărului Mihaiu.
Jovanovic a egalat la 4 pentru Astra, iar Nepomuceno a lovit și el bara transversală.
Raspopovic a înscris și el și golul lui o duce pe Astra în finala Cupei României.

Cu suporteri în tribune la finală

Federația Română de Fotbal a cerut oficial ca finala Cupei să se dispute cu spectatori.
Pe 22 mai, la Ploiești, pe stadionul Ilie Oană se va desfășura finala Cupei României, care ar putea fi primul meci cu spectatori în tribune, după ce accesul fanilor a fost interzis la evenimente sportive din cauza pandemiei.
Aproximativ 7500 de suporteri ar putea fi în tribune, la Ploiești.
"Competițiile sportive se pot desfășura pe teritoriul României fără spectatori, numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sănătății.
Prin excepție de la prevederile anterioare, competițiile sportive se pot desfășura cu participarea spectatorilor, doar ca evenimente test/pilot cu aprobarea CNSU pe baza propunerii Ministerului Tineretului și Sportului și cu avizul Ministerului Sănătății, participarea fiind permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate, se află în perioada cuprinsă între a 15 și a 90 a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 sau prezintă rezultatul unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore, în condițiile stabilite prin metodologia aprobată prin ordin comun al Ministerului Tineretului și Sportului și Ministerului Sănătății", se arată într-un comunicat al Guvernului.
Premier League
Chelsea i-a oferit lui Rudiger un nou contract! Ce decizie a luat fundașul german
ACUM O ORĂ
Ligue 1
Reacția dură a celor de la PSG după ce L'Equipe a dezvăluit cifrele din contractul lui Messi
ACUM O ORĂ