Ionuț Negoiță este aproape să o vândă pe Dinamo către Asociația "Dinamoviști pentru Dinamo" (ADPD). Clubul are mari probleme financiare iar suporterii au demarat o campanie de strângere de fonduri pentru a salva clubul.
La această campanie a participat și fostul jucător de la FCSB, Nicolae Stanciu. Cei de la Dinamo i-au mulțumit public că s-a implicat în campanie.
Gestul lui față de Dinamo este prea nobil ca să rămână în anonimat, chiar dacă știm că n-a făcut-o pentru a atrage atenția. Este bine educat și nu-i lipsește modestia. Soarta a făcut să ne fie rival. I-am aplaudat golurile date pentru Națională, iar acum aplaudăm gestul acesta parcă inspirat din povestea pascală, unde Cel răstignit se roagă pentru soldații care îl țintuiesc în piroane.
Fotbal
Negoiță a acceptat oferta pentru Dinamo. Cine va fi noul patron al echipei de săptămâna viitoare
19/04/2020 LA 08:24
Gestul lui reprezintă și un apel către tot ce înseamnă lumea fotbalului, indiferent de culori, apartenențe, simpatii și rivalități. RESPECT, STANCIULE!
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Ligue 1
Ligue 1, sub imperiul haosului! Fanii lui Lens și Lille s-au bătut pe teren! S-a lăsat cu arestări
ACUM 10 MINUTE